Tabără medievală în Parcul Mogoşoaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştenii care nu au încredere să-şi trimită copiii în tabere la capătul ţării le pot oferi micuţilor o vacanţă de neuitat la doar câţiva kilometri de casă În apropiere de

Bucureştenii care nu au încredere să-şi trimită copiii în tabere la capătul ţării le pot oferi micuţilor o vacanţă de neuitat la doar câţiva kilometri de casă

În apropiere de Capitală, pe malul Lacului Mogoşoaia s-au înălţat de curând corturi şi steaguri cu însemne medievale. Acesta este de fapt decorul pentru o tabără de vară unde copiii învaţă, timp de şapte zile, să trăiască precum în Evul Mediu. Distracţia costă 210 euro.

Costumaţia este obligatorie în tabăra de lângă Bucureşti, aşa că, imediat ce ai intrat pe "domeniul medieval", dai nas în nas cu prinţese, scutieri şi cavaleri. "Aţi intrat pe teritoriul regatului nostru!

Cine sunteţi?", ne-a întâmpinat un puşti de vreo 10 ani, din prima serie a taberei. Cei aproximativ 35 de copii pe serie sunt cazaţi, ca şi profesorii lor, în corturi cu paturi suprapuse. Nu lipsesc atelierele de creaţie: olărit, cu profesorul Gheorghe Dumitru, heraldică, cu Runa Petringeanu, o profesoară stabilită de ani buni în Statele Unite ale Americii, dar şi un atelier de măşti pentru balul mascat, de "ornat" propriile costume cu motive din Evul Mediu şi un atelier de teatru.

"Mie îmi place la pictură cel mai mult pentru că doamna profesoară zice că am talent", a spus Ioana, nouă ani. În plus, copiii învaţă abc-ul echitaţiei cu Dan Aldea, instructor şi cascador. "Nu pot să-i învăţ foarte multe lucruri într-o săptămână, dar sunt unii copii care continuă cursurile şi după ce se termină tabăra pentru că prind gustul", a spus Dan Aldea.

În fiecare seară, după cină, copiii sunt fie iniţiaţi în tainele teatrului, fie urmăresc un film sau participă la atelierul de dans medieval. În afara activităţilor de creaţie, cei care tind să primească titlul de cavaleri au de trecut câteva probe de foc: să înveţe să mânuiască spada şi să se dueleze cu lancea, să tragă cu arcul până în ultima zi, când, în cadrul unui ceremonial, vor primi titlul de cavaler, scutul cu blazon şi însemnele nobiliare.

Micii cavaleri construiesc un vas de război

În plus, scutierii au de lucrat la un "drakkar", vasul de luptă al vikingilor. "Am luat o barcă de la Tulcea, am pregătit-o şi acum copiii o vopsesc şi o vor decora. După aceea, o lansăm la apă", a promis Nicolae Copoceanu, managerul taberei şi responsabilul cu atelierul de luptă. Copiii au la dispoziţie un duş amenajat de organizatorii taberei, iar singura masă luată pe "teritoriul medieval" este micul dejun, care este adus de la Palatul Mogoşoaia. Prânzul şi cina sunt luate la Palat. Preţul taberei este de 30 de euro pe zi, o nouă serie de şapte zile urmând să înceapă duminica aceasta.

În 2006, tabăra a avut loc la Snagov, iar anul viitor va avea loc la Bran. Anul acesta, Nicolae Copoceanu a ales Mogoşoaia în speranţa că va primi mai mult sprijin de la autorităţile locale. "Nu te ajută cine ar trebui să te ajute. Primăriile, instituţiile culturale, nimeni. Toate sunt bune şi frumoase până în momentul în care vrei să-i implici cumva", a spus el.

Colaborare cu primăria

La Mogoşoaia, parteneriatul între organizatorii taberei medievale şi primărie a început la 1 iunie, când a fost organizat un festival medieval la care au fost invitaţi 600 de copii din localitate şi alţi 200 de copii instituţionalizaţi. Ei au avut ocazia să facă acelaşi lucru ca şi copiii care sunt acum în tabără. "Noi am permis apoi organizarea taberei pe terenul primăriei. Proiectul este un lucru bun atât timp cât imaginea pe care o propagă este bună", a spus Răzvan Săndulescu, consilier comunicare la Primăria Mogoşoaia.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite