„TVR ajunsese focar de infecţie“
0
„Adevărul“ vă prezintă lucruri neştiute din timpul Revoluţiei, trăite la Televiziune şi povestite de angajaţii TVR din acea perioadă.
Luată cu asalt (de revoluţionari, de complotişti şi de oportunişti) în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989 şi transformată în tribuna publică a Revoluţiei, Televiziunea Română a fost unul dintre punctele-cheie în desfăşurarea evenimentelor din urmă cu 22 de ani. Sutele de angajaţi ai TVR s-au trezit, vrând-nevrând, în miezul Revoluţiei.
Exceptându-i pe cei care au acţionat în slujba taberei Iliescu după un scenariu dinainte pregătit, marea majoritate a oamenilor din Televiziune au crezut cu naivitate în existenţa teroriştilor şi în lupta pentru libertate. Mărturiile lor nu au o valoare istorică deosebită, dar reconstituie o parte din atmosfera tragi-comică a acelor zile.
„Noi, angajaţii de rând, am stat acolo şi am făcut Televiziunea să funcţioneze, să poată transmite informaţii către ţară. Dacă plecam noi, ce se întâmpla? Am stat acolo şi ne-am riscat viaţa, au trecut gloanţele pe lângă noi. Alţii au plecat acasă şi s-au uitat la televizor", spune Adrian Valentir, fost cameraman al Televiziunii Române.
„Geto, cum ai intrat tu acolo, Geto?"
Aurelian Vasilescu, cameraman şi el, spune că în zilele Revoluţiei angajaţii TVR au fost împărţiţi în două tabere: „Unii am stat acolo zi şi noapte, iar alţii au întins-o. Veneau şi îşi umpleau traista cu conserve şi pe urmă îi auzeai cum şuşoteau între ei, «bă, ce facem, că diseară se trage»?. De unde ştiau că se trage diseară? Erau colegi de-ai mei, diverşi indivizi. Ăştia au făcut Revoluţia la fără frecvenţă, eu aşa le zic, F.F.-işti. Şi acuma sunt revoluţionari! Şi să vezi ce lecţii îţi dau când discuţi cu ei... Ei uită că eu am fost acolo tot timpul".
Rămaşi să asigure buna funcţionare a Televiziunii, oamenii s-au trezit că locul lor de muncă a fost transformat peste noapte într-un teatru de război. „Zburau gloanţele din toate părţile. În Studioul 5 s-a stins lumina, la un moment dat. Regia studioului dădea în curte şi de acolo se vedea în strada Pangratti. Fiind lumină, era expus, aşa că s-au pus panouri la ferestre, s-a redus numărul de monitoare, oprindu-se numai strictul necesar, doar monitorul de control. Când a început să se tragă, toată lumea s-a culcat la podea, ferindu-se de gloanţe. De teamă, colega de la sunet, Geta Zaharia, s-a aruncat şi ea. Geta Zaharia era o tipă care făcea sunetul la emisie şi o femeie imensă, cu nişte ţâţe cât pepenii. Domnule, unde crezi că am găsit-o pe Geta? Sub un calorifer! «Geto, cum ai intrat tu acolo, Geto? Cum, Dumnezeu?!» Tremura toată, Geta. Nici nu mai putea să vorbească", îşi aminteşte Aurelian Vasilescu.
„Dumnezeu" îşi ia căciula şi pleacă
După ce haosul creat de intrarea revoluţionarilor în Televiziune, la 22 decembrie 1989, s-a mai potolit, clădirea din strada Ermil Pangratti a fost luată cu asalt de diverse personalităţi dornice să apară în faţa poporului şi să se înşurubeze cât mai bine în noul sistem, care tocmai se instaura. „Patriarhul Teoctist a venit la Televiziune cu suita după el, numai popi erau. În curte l-a tras unul de barbă şi a început să-l înjure. Era foarte speriat, pentru că el avusese un mesaj de mulţumire pentru Ceauşescu, că era de acord cu Timişoara, că au înăbuşit revoltele. Popescu «Dumnezeu» a apărut şi el, dar l-a trimis Mircea Dinescu acasă. I-a zis: «Domnu' Popescu, n-are rost să mai staţi, dacă mai avem nevoie de dumneavoastră, vă chemăm noi!». Şi-a scos «Dumnezeu» căciula din buzunar, şi-a pus-o pe cap şi a plecat. Dinescu era cel care făcea ordine în Studioul 5", povesteşte Aurelian Vasilescu (foto).
Într-un interviu acordat cu un an în urmă postului de televiziune Prima TV, Mircea Dinescu susţinea că el a fost cel care l-a oprit pe Patriarhul Teoctist să intre în direct. „A apărut Teoctist şi i-am spus că nu o să vorbească la Televiziune deşi e Patriarhul României, pentru că i-a trimis o scrisoare de felicitare lui Ceauşescu pentru ce făcuse la Timişoara. «Nu intri, mă!», i-am zis. Era şi poetul Ioan Alexandru acolo, care era evlavios şi zicea: «Frate, are harul». I-am zis: «N-are nimic, are pe dracu' har. Poate că are grade». S-a aşezat pe o băncuţă şi a stat acolo câteva ore, până când am plecat eu".
„Tamara Buciuceanu a primit un cârnat"
Romu Mocanu, cetăţean ca toţi cetăţenii, a fost şi el în Televiziune în zilele Revoluţiei, venit din stradă şi rămas acolo zile în şir ca să ajute la ce-o fi nevoie. A cerut să fie dat la ziar că nu are certificat de revoluţionar, deşi a riscat tot ce avea de riscat în iureşul Revoluţiei. La capitolul riscuri şi pierderi ţine să contabilizeze şi o râşniţă de cafea, rătăcită în primele zile de libertate: „Am adus-o acolo, că era nevoie, şi s-a pierdut. N-am mai găsit-o niciodată".
Romu s-a implicat şi la un centru de distribuire a ajutoarelor din zona Dorobanţi. „Am primit dezlegare, la un moment dat, să dăm alimente şi la civili. Se formase o coadă, ceva de speriat. Nu pot s-o uit pe doamna Tamara Buciuceanu, care a venit şi ea acolo să ia mâncare. A stat cuminte la rând şi a primit. O bucată de cârnat ştiu că i-am dat, o pâine, o conservă, era în preajma Sărbătorilor şi nu se găseau alimente. Lumea era disperată".
"Patriarhul Teoctist a venit la Televiziune cu suita după el, numai popi erau. În curte l-a tras unul de barbă şi a început să-l înjure."
Aurelian Vasilescu
fost cameraman TVR
Pumnea, acuzat că a otrăvit oamenii cu salam
În interiorul Televiziunii a fost şi rău, a fost şi bine pe timpul Revoluţiei. „Pe 23 şi 24 decembrie a fost cumplit. Nu mai aveam ce să mâncăm şi să bem, se terminaseră şi apa, şi mâncarea. Noaptea de 22 spre 23 fusese bine. Ne aduseseră de la un hotel apă minerală, aveam salam, brânzică, măslinuţe", îşi aminteşte Sorin Popa, ieşit la pensie după ce o viaţă întreagă a fost cameraman la televiziunea publică. În toată această debandadă, s-au produs şi stări de confuzie care au avut consecinţe mai mult sau mai puţin tragice.
„Pumnea era legat de un calorifer, mort de beat"
Adrian Valentir l-a salvat pe cunoscutul comentator sportiv Cornel Pumnea din ghearele dezastrului. „Eu tot ieşeam prin oraş să filmez ce se mai întâmplă şi ba plecam, ba mă întorceam în Televiziune. Când mă întorc odată, Cornel Pumnea era legat de un calorifer, rupt de beat. Zice: «M-au legat ăştia că au zis că sunt terorist şi că am vrut să-i otrăvesc cu salam». Le-am zis ălora de pe acolo: «Ăsta nu e terorist, mă, e beţiv. Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l în pace!». Când s-au adus nişte provizii de mâncare, Pumnea cărase şi el o ladă cu salam şi ăştia au sărit pe el. L-au pus să mânânce forţat două batoane de salam ca să vadă dacă e otrăvit. A vomitat săracu' Pumnea".
Cornel Pumnea (în picioare) a luat cuvântul la Revoluţie
Aurelian Vasilescu ridică o nouă problemă în privinţa riscurilor la care s-au expus cei rămaşi zile în şir în sediul TVR. „Înăuntrul Televiziunii era ca în Gara de Nord. Unii plecau, alţii veneau, se dormea pe jos, fiecare pe unde apuca. În prima noapte, pe culoare au fost instalate proiectoare, şi ăştia de la paraşutism păzeau să nu vină teroriştii. Deci, pe culoarele astea nu circula nimeni şi din cauza asta nu s-a putut duce nimeni la WC sau în altă parte. Studiourile de emisie aveau nişte cortine: una gri-şobolan şi una roz. Şi în funcţie de ce nevoi avea fiecare, se băga după cortina respectivă. Era una, Mihaela Cristea, regizoare de studio, care a şi murit între timp, şi George Haralambie i-a ţinut o pungă de gunoi să se pişe în ea, după care a aruncat-o pe geam, în capul soldaţilor. Era o mizerie cumplită acolo. Cum rămâne la talcioc după ce pleacă lumea: hârtii, pahare de plastic, fecale pe holuri şi prin toate colţurile. A venit unul de la paraşutişti cu o echipă şi-au făcut o curăţenie-lună. Nu se mai putea sta! Era focar de infecţie!"
O uşă de o mie de dolari
Imediat după evenimentele din 1989, revista „Cinema" a publicat un amplu articol despre ce s-a întâmplat la Revoluţie în sediul Televiziunii. În finalul articolului aflăm că un ziarist american a vrut să cumpere uşa de la Studioul 4, în schimbul căreia a oferit o sumă consistentă. „Lângă decorul unei feerii de noapte de iarnă, pentru filmarea programului de Revelion (care n-a mai avut loc), stă rezemată uşa Studioului 4, ca o sculptură savant ciuruită, glonţ lângă glonţ. «Un ziarist american ne-a oferit pe ea o mie de dolari, dar n-am vrut să o dăm. Face parte din patrimoniul nostru de suflet», ne-a povestit un reporter" - consemna revista „Cinema".
"Studiourile de emisie aveau nişte cortine: una gri-şobolan şi una roz. Şi în funcţie de ce nevoi avea fiecare, se băga după cortina respectivă."
Aurelian Vasilescu
fost cameraman TVR
Se încarcă comentariile...
