Suvenire şi impresii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe strada Episcopiei colţ cu Calea Victoriei, pe locul unde se afla în secolul XIX Hanul Gherasi, a fost construit, în 1912, Hotelul Athénée Palace.

Era prima construcţie de proporţii din Bucureşti, construită pe structură de beton armat, după planurile arhitectului francez Theophile Bradeau.

Refăcut, în 1937, de arhitectul Duiliu Marcu, era cunoscut în timpul celui de al Al Doilea Război Mondial, după cum scriau ziariştii străini ai vremii, un adevărat cuib de spioni, “cel mai notoriu caravanserai din întreaga Europă, locul de întâlnire al spionilor de pe tot continentul, al conspiratorilor politic, aventurierilor, vânătorilor de concesiuni şi manipulatorilor financiari”, după spusele din 1938 ale lui A.L.Easterman de la "Daily Express".

După o altă renovare, în perioada comunistă, în care numărul spionilor implicaţi în războiul rece se pare că nu s-a micşorat faţă de 1938, hotelul face parte acum, din nou, restaurat şi modernizat, din lanţul Hilton.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite