Suvenire şi impresii
0"Vin ursarii!" Strigătul vesel era scos de copiii satelor sau de cei din mahalalele oraşului. Periodic, târgurile erau vizitate de ţiganii nomazi care veneau “cu ursul”. Uneori, ursarii se
"Vin ursarii!" Strigătul vesel era scos de copiii satelor sau de cei din mahalalele oraşului. Periodic, târgurile erau vizitate de ţiganii nomazi care veneau “cu ursul”. Uneori, ursarii se aşezau temporar în marginea satelor, pe lângă mânăstiri sau curţi boiereşti, păstrând însă tradiţiile proprii.
Ursăritul era o meserie, iar ursarii erau deseori solicitaţi de dresori. Dresarea puilor de urs era drastică. În sunetul muzicii, puiul era pus cu picioarele pe jăratic, iar ursarul cânta la un instrument oarecare.
După o vreme, rămânea numai melodia, care îl determina pe urs să “joace”. Greoiul animal, ţinut în lanţ, deşi, între timp se îmblânzise, sălta spre amuzamentul copiilor, dar şi al adulţilor pentru care, în afara horei, distracţiile erau inexistente.
Dar ursul avea şi alte haruri. Dresat cu grijă, era pus să păşească pe spatele celor care aveau dureri “de şale”. Un masaj sui-generis învăţat dintr-o practică, probabil, ancestrală. În sfârşit, în unele zone, ursul şi ursarul lui apăreau şi de Anul Nou, implicaţi într-un ritual greu de explicat, venit şi el, probabil, din negura vremilor.
Se încarcă comentariile...
