Sute de rromi se întorc acasă pe banii statului francez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Săptămâna Patimilor, pe Aeroportul Internaţional Timişoara vor sosi cel puţin 500 de cetăţeni români de etnie romă, care au cerut să fie repatriaţi, din Paris. În luna aprilie, au

În Săptămâna Patimilor, pe Aeroportul Internaţional Timişoara vor sosi cel puţin 500 de cetăţeni români de etnie romă, care au cerut să fie repatriaţi, din Paris. În luna aprilie, au fost programate cinci astfel de transporturi, fiecare cu cel puţin 150 de persoane, ultimul fiind cel de ieri (luni - n.r.), urmând ca alte două avioane charter să sosească în zilele de 22 şi 24.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Timiş, sunt cetăţeni români care au cerut să fie repatriaţi voluntar, pentru că nu s-au acomodat în Franţa şi după câteva luni de stat pe străzi, sub poduri sau în staţii de metrou au preferat să se întoarcă acasă.

Autorităţile franceze au răspuns afirmativ acestor cereri şi, pe lângă faptul că au plătit transportul cu avionul, le-au dat bani romilor pentru a ajunge de pe aeroportul din Timişoara, în localităţile de domiciliu. Fiecare adult a primit 300 de euro, iar fiecare copil a primit o sută de euro.

Ajunşi în ţară, cu sute de genţi, plase, saci plini cu haine, aparatură electronică şi mâncare, romii spun că au de gând să se întoarcă la un moment dat în Franţa pentru că au gâştigat bine din cerşit. "De ce să nu mă întorc, ce să fac aici?

Acolo măcar făceam până la 30 de euro pe zi din cerşit. Le ziceam sil vu ple (s il vous plait! - n.r.) şi ne dădeau bani francejii", a spus Rozalia Cete, care a fost plecată în Franţa cu doi copii de 3 şi 5 ani, cu mama, sora şi cumnatul său. Persoanele repatriate au, de obicei, domiciliile în Gorj, Mehedinţi, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Hunedoara, Caraş-Severin şi Timiş.

Excursii gratuite Franţa-România

Prefectul de Timiş, Ovidiu Drăgănescu a avertizat autorităţile franceze că rromii ar putea profita de aceste programe de repatriere pentru a obţine bani, mai ales că cei mai mulţi spun că au de gând să se întoarcă în Franţa. În prezent nu există date care să arate dacă o persoană a fost repatriată de două ori. Primele transporturi cu rromi au venit în ţară, la Timişoara, în decembrie 2007, iar de atunci au mai sosit peste zece astfel de grupuri, în total aproximativ 1.500 de persoane.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite