Suspiciunea

Suspiciunea  Au trecut 40 de ani de atunci, s-au consumat o mulţime de evenimente istorice cu semnificaţii şi consecinţe majore pentru Germania, dar descoperirile recente în legătură cu moartea unui manifestant au trezit emoţii şi comentarii care răscolesc din nou greu încercatul trecut al ţării.

În 1967, o mare manifestaţie studenţească fusese organizată în semn de protest faţă de prezenţa în Germania a şahinşahului Iranului, Mohammed Reza Pahlavi, considerat un dictator odios. Cum se întâmplă de obicei, începută paşnic, demonstraţia a degenerat şi în ciocnirea brutală cu forţele de ordine a murit studentul Benno  Ohnesorg, poet, căsătorit, cu o soţie însărcinată, aşteptând primul copil.

Fotografia unde o femeie pe caldarâm legăna capul studentului ucis a făcut înconjurul lumii, devenind una din imaginile sintetice ale epocii;documentul a fost folosit intens de stânga germană pentru a demonstra că ţara lor riscă să devină un stat fascist. Poliţistul care a tras, Karl-Heinz Kurras, a fost judecat în acelaşi an, achitat şi a reintrat în Poliţie. După aceea, pe de o parte, autorităţile au perseverat cu intensitate în reforma sistemelor de represiune, dar, pe de altă parte, facţiunea Armata Roşie şi-a justificat acţiunile teroriste prin brutalitatea şi violenţa poliţiei.

Asta a fost atunci. Astăzi, în urma unui studiu minuţios, doi cercetători au dovedit că acest Kurras era de fapt omul STASI (poliţia est-germană) infiltrat în Vest. În vârstă de 81 de ani, el a confirmat recent că a fost membru al Partidului Comunist din Germania de Est: „Şi ce, ar trebui să-mi fie ruşine? Şi ce dacă am lucrat pentru ei? Are vreo importanţă? Asta nu schimbă nimic!“ (interviu în ziarul german „Bild am Sontag“).

Poate pentru el nimic nu se schimbă, dar sensul evenimentelor de atunci e altul,  dacă studentul a fost omorât de poliţia propriului său stat sau de către un agent provocator din poliţia stastatului vecin, care nu dădea înapoi în faţa niciunui mijloc pentru a destabiliza situaţia, dacă poliţistul descris ca un fascist odios a fost, de fapt, un socialist bine plătit. Şi cât de intensă a fost infiltrarea Germaniei de Est – şi implicit cea sovietică – în tulburările care au zguduit democraţiile occidentale în acei ani?

Ceea ce se poate afirma cu certitudine este că tot acest ansamblu de descoperiri se constituie într-una dintre cele mai durabile şi nefaste moşteniri comuniste: suspiciunea. Atunci, puterea îi suspecta pe cetăţeni că vor s-o răstoarne, iar cetăţenii suspectau puterea că doreşte să se infiltreze în toate cotloanele vieţii. Paşii către libertate făcuţi mai în toate ţările fostului „lagăr“  după căderea Zidului de la Berlin au fost şi sunt mereu parazitaţi de suspiciunea marilor comploturi puse la cale de oameni bogaţi şi puternici pentru a distruge marile iubiri dintre cetăţeni şi poliţiile secrete din diversele ţări.

Liniile de demarcaţie au dispărut: disidenţii au fost turnători, turnătorii au fost eroi, disidenţii îşi înşelau nevestele, iar turnătorii făceau greşeli de ortografie. Dispare nu doar adevărul sinistru al epocii, ci şi sensul zilelor pe care le trăim: presupunerea că toată lumea minte, că nu  există dulap fără cadavru falsifică datele competiţiei democratice, instalează neîncrederea: pare că nu e de ales decât între securişti dovediţi şi securişti nedovediţi. Încă.

Şi istoria îşi joacă farsele ei: Ohnesorg a murit, la fel şi şahinşahul Pahlavi, doar Kurras îşi consumă pensia (probabil, de la ambele poliţii pe care le-a slujit) şi consideră că toate acestea n-au nicio importanţă.