Suspendarea este o sancţiune politică, nu una strict juridică
0Art. 95 (1) din Constituţie. Consider că există următoarele temeiuri pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, acesta săvârşind "fapte grave care încalcă Constituţia" în mod
Art. 95 (1) din Constituţie.
Consider că există următoarele temeiuri pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, acesta săvârşind "fapte grave care încalcă Constituţia" în mod continuu şi repetat după preluarea mandatului în 2004. Principalele acţiuni neconstituţionale sunt următoarele:
1) Intervenţiile directe în viaţa internă a partidelor politice parlamentare în scopul declanşării alegerilor anticipate, după preluarea mandatului.
2) Încercarea, prin declaraţii publice şi acţiuni concertate, de a forţa fuziunea PNL - PD împotriva voinţei politice a PNL, pentru preluarea controlului asupra acestui partid şi, implicit, asupra actului de guvernare.
3) Sprijinirea acţiunii de destructurare a PNL, prin influenţe directe şi prin intermediul consilierului prezidenţial Theodor Stolojan, după refuzul PNL de a accepta cererile sale exprese de a declanşa anticipatele şi de a fuziona cu PD.
4) Atacarea pemanentă a unor lideri şi a unor partide politice, a unor miniştri sau a primului-ministru în scopul controlării activităţii acestora.
5) Sprijinirea afilierii PD la PPE, în condiţiile în care şeful statului are obligaţia să-şi păstreze neutralitatea politică. Avantajarea PD în relaţiile internaţionale.
6) Acţiunea de înlăturare abuzivă a fostului ministru al apărării, Teodor Atanasiu, după înscenarea unei proceduri judiciare, realizată cu complicitatea Ministerului Public. Refuzul preşedintelui de a revoca suspendarea acestuia din funcţie, în urma pronunţării soluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
7) Atacuri permanente asupra presei, a unor jurnalişti sau trusturi media care au avut atitudine critică la adresa comportamentului său.
8) Presiuni politice asupra guvernului şi parlamentului de a iniţia şi a adopta legi care să permită preşedintelui controlul asupra serviciilor secrete.
9) Folosirea neconformă a informaţiilor obţinute de la serviciile de informaţii.
10) Cultivarea unei relaţii personale privilegiate cu ministrul justiţiei şi ceilalţi miniştri PD.
11) Existenţa unor suspiciuni că a intervenit în actul de justiţie în interes personal în scopul paralizării cercetărilor penale în cazul "Flota" şi "Mihăileanu".
12) Instaurarea populismului ca practică şi strategie politică în România. Instigarea populaţiei împotriva instituţiilor statului şi discreditarea spiritului civic reprezintă consecinţe ale acestui comportament. Populismul excesiv, nemaiîntâlnit în niciun alt stat membru al UE, a condus la încurajarea liderilor extremişti şi la uciderea competiţiei politice democratice.
În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale