Surprizele campaniilor prezidenţiale americane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania prezidenţială americană se apropie de sfârşit, dar în cele patru zile care au mai rămas până la scrutin încă mai pot fi situaţii care să încline balanţa într-o parte sau în cealaltă, aşa cum s-a întâmplat la scrutine precedente, comentează Reuters.

Este aproape prea târziu pentru "surpriza lunii octombrie", referire la evenimentele ce pot inversa tendinţele din sondaje în ultima lună de campanie. Rămâne însă ultimul weekend de campanie. Ultimele zile ale campaniilor pentru alegerile prezidenţiale din 2000 şi 2004 au adus evenimente care par să fi influenţat rezultatul, ajutându-i pe nehotărâţi să aleagă.

"Ultimul weekend poate fi un moment decisiv într-o campanie pentru Casa Albă", a explicat Steven Schier, analist politic la Carleton College în Minnesota. "Este momentul când ultimii dintre alegătorii care nu au urmărit campania se uită la televizor şi ultimii indecişi iau o hotărâre. Se pot întâmpla lucruri ciudate", a spus el.

În 2004, ultima vineri dinainte de alegeri a fost momentul ales de liderul al-Qaida pentru a interveni în campanie cu o înregistrare video. Aceasta le-a amintit americanilor că ameninţarea terorismului este încă prezentă şi că George W. Bush a făcut eforturi pentru a menţine siguranţa Statelor Unite. Democratul John Kerry, care era aproape la egalitate cu Bush în majoritatea sondajelor, a văzut cum pierde printre degete Casa Albă în ultimele zile de campanie. Ulterior, el a dat vina pe înregistrearea lui ben Laden pentru înfrângere.

Mesaj promis. Anul acesta, Al-Qaida a ales ultima joi dinainte de alegeri pentru a dat publicităţii un mesaj în care afirmă că vrea ca republicanii şi Bush să fie umiliţi, dar evită să-şi exprime sprijinul clar pentru vreunul dintre partide. Specialiştii se aşteptau ca al-Qaida să transmită un nou mesaj înaintea alegerilor prezidenţiale din 2008, ceea ce, în opinia unora, ar putea întări tabăra republicană. Tema securităţii reprezintă unul dintre mesajele puternice ale campaniei republicanilor, dar a fost pusă în umbră în ultima vreme de criza financiară, domeniu unde se consideră că democratul Barack Obama este mai convingător. Rămâne de văzut cât de mare va fi impactul acestui mesaj.

În 2000, ultimul eveniment de campanie s-a produs în joia de dinaintea votului, când s-a aflat că Bush, pe atunci guvernator de Texas, fusese arestat în 1976 pentru că a condus sub influenţa alcoolului şi a ţinut secret acest lucru. Stafful său de campanie a explicat prin acest eveniment pierderea avansului pe care Bush îl avea asupra democratului Al Gore. Bush a pierdut la mică diferenţă votul popular, câştigând cursa doar datorită sistemului electoral. Sondajele la ieşirea de la urne au arătat că această dezvăluire a contribuit la scăderea lui Bush în sondaje în ultimele zile de campanie.

1980. Până în prezent, în campania actuală nu au apărut evenimente care să împlinească tradiţia americană a "surprizelor din octombrie", precum eşecul negocierilor cu Iranul pentru eliberarea ostaticilor din 1980, care a contribuit la înfrângerea lui Jimmy Carter de Ronald Reagan.

1968. Fenomenul s-a manifestat pentru prima oară în 1968, când preşedintele Lyndon Johnson a suspendat bombardamentele din Vietnam cu o săptămână înainte de alegeri. Nu a fost însă de ajuns pentru ca vicepreşedintele său, Hubert Humphrey, să îl înfrângă pe Richard Nixon.

"Supriza din octombrie" din campania actuală a intervenit cu o lună mai devreme, sub forma crizei economice care i-a tăiat elanul din sondaje lui McCain şi a întors cursa în favoarea lui Obama. Izbucnirea unei crize economice în plină campanie prezidneţială este fără precedent şi l-a ajutat pe Obama, alegătorii percepându-l ca fiind mai priceput la economie.

Indecişi. McCain şi Obama nu pot face foarte multe lucruri pentru a provoca evenimente de ultim moment decisive. Amândoi îşi vor petrece sfârşitul de săptămână în state disputate precum Ohio, Florida, Missouri şi Colorado înainte de alegerile de marţi. Sondajele îi acordă lui Obama un avans între 3% şi 8% la nivel naţional. Rămân însă 5-6% indecişi şi chiar mai mult în alte sondaje.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite