“Surpriză: 60% dintre italieni preferă şcoala publică”- Revista presei italiene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre principalele teme dezbătute de cotidienele de astăzi din Peninsulă este situaţia de criză din învăţământul italian. De asemenea, ziarele scriu despre mitingul organizat de Partito Democratico,  principalul partid italian de opoziţie, sâmbăta aceasta la Roma.

“Surpriză: şcoala publică place unui procent de 60% dintre italieni”, titrează cotidianul “La Repubblica”.

Un studiu realizat de agenţia Demos a relevat faptul că mai mult de jumătate dintre italieni susţin sistemul public de învăţământ din Peninsulă, precum şi protestele studenţilor  împotriva reformelor promovate de ministrul învăţământului Mariastella Gelmini.

“Berlusconi insultă PD-ul şi pe Veltroni: E aceeaşi stângă a calomniilor!”, anunţă tot “La Repubblica”. După manifestaţia  organizată de Partito Democratico (PD), sâmbăta aceasta, la Circo Massimo din Roma, premierul Berlusconi a lansat o serie de atacuri deosebit de dure la adresa partidului de stânga şi a liderului acestuia, Walter Veltroni.
 

“Bursele asiatice sunt toate în cădere. La fel şi cele din Europa”, titrează cotidianul “La Stampa”.

Bursa din Tokyo a terminat ziua de ieri cu o scădere dramatică de -6,36%.  Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu restul burselor asiatice, fapt pentru care majoritatea burselor din Europa au început ziua de astăzi cu un indice negativ: Londra cu -5,62%, Paris cu -5,03%, iar Madridul cu -4,80%.

“Schimb de focuri de armă într-o universitate din Statele Unite. Doi morţi şi un rănit”, scrie cotidianul “Corriere della Sera”.

Un nou caz de omucidere într-o universitate americană. Două persoane au murit şi una a fost rănită grav în timpul  unui schimb de focuri de armă, din curtea unui cămin al Universităţii Central Arkansas din SUA.

“Cuplul Palin-McCain este în criză. Bill Clinton îl sprijină pe Obama”, scrie cotidianul “Il Giorno”. Cu cîteva zile înaintea alegerilor pentru Casa Albă, relaţia dintre John McCain şi Sarah Palin s-a deteriorat vizibil. Se pare că Palin nu vrea să mai asculte de şeful său direct, McCain şi acţionează  pe cont propriu.

“Latina: explozie în centrul oraşului. Sunt patru răniţi, dintre care unul e în stare gravă”, relatează cotidianul “Il Messagero”.

O explozie provocată de o scurgere de gaze, s-a petrecut în dimineaţa aceasta într-un imobil din centrul oraşului Latina. În urma deflagraţiei, o parte a imobilului s-a prăbuşit. Patru persoane au fost rănite, iar una dintre ele se află internată în stare foarte gravă la un spital din localitate. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite