Salvatorii din tribune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suporterii echipelor Steaua, Dinamo şi Rapid şi-au unit  forţele ca să-i ajute pe săteni
Suporterii echipelor Steaua, Dinamo şi Rapid şi-au unit forţele ca să-i ajute pe săteni

Un grup de 70 de fani ai echipelor de fotbal Steaua, Dinamo şi Rapid a renunţat, ieri, la disputele de pe stadion şi a pus mâna pe lopeţi pentru a-i deszăpezi pe sinistraţii din C.A. Rosetti.

Nămeţi până pe acoperişurile caselor, oameni îngheţaţi, înfometaţi şi prinşi sub zăpadă. Acesta este tabloul din satul Cotul Ciorii, localitatea buzoiană C.A. Rosetti. Pentru a le veni în ajutor sinistraţilor, 70 de suporteri ai echipelor Steaua, Dinamo şi Rapid au ajuns, ieri, în sat.

Un bărbat a fost la un pas să moară îngheţat, după ce a căzut într-o groapă adâncă de trei metri, din care voia să scoată coceni. Disperată, soţia acestuia a strigat timp de şase ore după ajutor. Degeaba. Casa lor, aflată la marginea satului, era izolată de zăpezi. Viscolul începuse din nou, iar niciun vecin nu a putut afla de tragedie. Salvarea a venit odată cu sosirea microbiştilor.

Tunel printre nămeţi

„De dimineaţă de la ora 8.00 şi până la ora 14.00 am stat în groapa aceea. Nu puteam să urc. Să le dea Dumnezeu sănătate!“, a spus Cristian Dragomir (47 de ani), bărbatul salvat. Suporterii-salvatori au pus mână de la mână ca să cumpere alimente şi apă pentru săteni. Acolo unde au găsit oameni neajutoraţi, au luat lopeţile şi au făcut tuneluri printre nămeţii din curţi, pentru ca oamenii să poată ajunge din case spre grajduri şi porţi. „Nu am venit în calitate de suporteri. Am venit după ce am văzut la televizor ce nenorociri s-au abătut peste aceşti oameni“, a spus dinamovistul Florin Andrei.

Un bătrân bolnav din acelaşi sat a fost scos pe braţe de jandarmi, după ce timp de două săptămâni a stat sechestrat în propria casă. Teodor Antoche locuieşte singur la marginea satului Cotul Ciorii. Câte o rudă îi mai aduce de mâncare din când în când, dar din cauza bolii nu a reuşit să mai iasă din casă.

Stau la lumânare

Într-o altă parte a judeţului Buzău, excavatoarele au săpat drum până la marginea satului Beilic, comuna Săgeata. O familie cu cinci suflete a mâncat zile întregi pe apucate. De când a stat viscolul, soţii Răşică, cei doi copii ai lor şi bunica nu au mai reuşit să sape în zăpadă ca să ajungă la alimente şi lemne. Casa le este în beznă, cu geamurile acoperite de zapadă şi până şi lumânările sunt pe terminate. Echipele de intervenţie ale Jandarmeriei au ajuns, ieri, la ei cu ajutoare.

Jandarmii s-au urcat şi pe case pentru a da jos zăpada  Foto: Reuters



Brăila, izolată de troiene

Încă de ieri după-amiază, în tot judeţul Brăila a început din nou să ningă viscolit. Şoselele sunt blocate la limita cu judeţul Buzău, ceea ce face imposibilă deplasarea pe ruta Brăila - Râmnicu Sărat - Buzău. Sunt şi mai multe drumuri judeţene impracticabile pentru maşinile mici, DJ 221 B, Brăila-Vădeni, DJ 203 S Surdila Găiseanca- Făurei şi DJ 221, pe tronsonul Şuţeşti-Ianca. Liniile de cale ferată Făurei-Buzău 1 şi Făurei-Urziceni 2 sunt blocate, iar spre Tulcea, prin Smârdan şi spre Insula Mare, se circulă cu câte un singur bac, din oră în oră.

Drumul din Insula Mare este practicabil, dar sunt în continuare zeci de gospodării izolate de troiene. Preventiv, de frica zăpezii ce se anunţă, autorităţile au adus, ieri, trei gravide şi o femeie cu neoplasm din Insula Mare, în oraş, la spital. Mai multe camioane ale Armatei au dus spre satele izolate din Insulă, dar şi spre Galbenu, Vişani, Drogu, Florica şi Jirlău 800 de conserve, mii de pâini şi peste 6.000 de litri de apă minerală. În zonele în care n-au putut ajunge camioanele, mâncarea a fost dusă cu elicopterul. Nicoleta Butnaru

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite