Supershow de modă la Summer Fashion Festival 2006

0
Publicat:
Ultima actualizare:

a însemnat în acest an o adevărată demonstraţie de forţă, pentru că a fost nevoit să suporte stresul apariţiei pe scenă seară de seară, dar şi pe cel al prezentării a două noi

a însemnat în acest an o adevărată demonstraţie de forţă, pentru că a fost nevoit să suporte stresul apariţiei pe scenă seară de seară, dar şi pe cel al prezentării a două noi colecţii. şi, ca să nu se plictisească, a mai semnat şi regia defilărilor ţinutelor realizate de alţi colegi de breaslă.
Colecţia "for men" Cătălin Botezatu, prezentată în deschiderea festivalului, a adus pe podium un show cu influenţe arabe! Îmbrăcaţi în lenjerie intimă accesorizată cu cristale Svarowsky, manechinii au purtat pe cap voaluri în stilul prinţilor arabi şi au folosit pe post de accesorii săbii şi pumnale. Special pentru acest show a urcat pe podium în calitate de dansator-manechin şi americanul Andre Mc Nichol, cel care a realizat dansuri şi coregrafii pentru staruri precum Madonna, Christina Aguillera sau Ricky Martin, dansul acestuia creând senzaţie printre doamne. şi invidie printre domni.Cea de-a doua seară a fost deschisă tot de o prezentare marca Cătălin Botezatu, designerul prezentându-şi pe podiumul de la Mamaia cea mai nouă colecţie a sa haute couture. Având drept temă gothic-rock-ul, Botezatu a demonstrat din nou tuturor că, prin creaţiile sale, moda este ridicată la rang de artă. Creaţiile din materiale sofisticate, puternic accesorizate manual cu pene, pietre sau cristale Svarowsky, accesoriile pentru cap tip căşti realizate din pene de cocoş african sau pălării tip joben, bijuteriile rafinate, încălţămintea concepută special pentru fiecare rochie în parte, precum şi un machiaj extrem de sofisticat au dovedit faptul că designerul a avut grijă ca fiecare detaliu al modelelor care apăreau pe podium să tindă spre perfecţiune. La jumătatea lunii august, Cătălin Botezatu este invitatul special al unui mare eveniment de modă care se va desfăşura în Italia. În afară de creatori consacraţi precum Rita Mureşan (care a prezentat o colecţie de costume de baie) sau Laura Olteanu care s-a aliat cu Mihai Albu realizând o colecţie comună (Laura - rochiile, iar Mihai - pantofii şi genţile), la Summer Fashion Festival au dovedit că au un cuvânt de spus şi tinerii designeri în ceea ce priveşte moda de calitate şi brandurile ale căror produse se pot achiziţiona din magazine. Firma grecească BSB a prezentat cu mult succes o colecţie de ţinute pret-a-porter destinată unor femei moderne şi independente, Belt Art a dovedit că poate deveni o concurentă serioasă în materie de poşete şi curele din piele de reptilă extrem de la modă acum, Heliorop a prezentat o viziune aparte asupra femeii moderne, Sover a prezentat cele mai noi modele de ochelari de soare aparţinând unor branduri faimoase, iar tinerele creatoare de la Donna Nobile au surprins plăcut printr-o colecţie elegantă, ocazie care a transformat-o pe Sorana (ASIA), pentru câteva minute, într-o mireasă superbă care a defilat sub ochii fostului ei iubit, Claudiu Pătraşcu. Acesta a fost cuprins de nostalgie şi i-a trimis un superb buchet cu flori în amintirea iubirii lor. Sau ca să-l ierte, au zis cârcotaşii. Timpul va demonstra care este varianta corectă…

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite