Sudul Asiei este acoperit de ape

0
Publicat:
Ultima actualizare:

India, Bangladesh şi Nepal sunt afectate de cele mai grave inundaţii din ultimii 30 de ani. Numărul victimelor a ajuns la 1.400 şi peste 25 de milioane de persoane au rămas fără niciun

India, Bangladesh şi Nepal sunt afectate de cele mai grave inundaţii din ultimii 30 de ani. Numărul victimelor a ajuns la 1.400 şi peste 25 de milioane de persoane au rămas fără niciun adăpost.

Un comunicat UNICEF precizează că cea mai dezastruoasă situaţie a fost înregistrată în statele din nordul Indiei: Uttar Pradesh, Bihar şi Assam. Potrivit agenţiei indiene de ştiri PTI, în Bihar au rămas fără locuinţe cel puţin 10 milioane de persoane, iar în Assam au fost evacuate peste trei milioane de familii. "Situaţia în care ne aflăm este cea mai rea din ultimii 30 de ani", a declarat un responsabil al administraţiei din Bihar.

Sate întregi şi mii de hectare de culturi au fost distruse, iar oamenii au apelat la soluţii disperate pentru a fugi din calea şuvoaielor. Autorităţile din Bangladesh au declarat că, anul acesta, musonul a provocat mai multe pagube decât în 2004, când apa acoperise 28% din teritoriul ţării. În prezent, 40% din Bangladesh se află sub ape.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite