Trei pui de leu, mândria unui Zoo de doi bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei trei pui de leu au captat atenţia şi afecţiunea angajaţilor de la parcul zoologic
Cei trei pui de leu au captat atenţia şi afecţiunea angajaţilor de la parcul zoologic

Leoaica Georgiana, de la Grădina Zoologică din Rădăuţi, Suceava, a fătat zilele trecute trei pui, un fapt rar întâlnit la această specie.

Grădina Zoologică din Rădăuţi are şi motive de sărbătoare. Una dintre cele două leoaice care trăiesc în captivitate a adus pe lume acum două săptămâni trei pui. Uimirea angajaţilor şi specialiştilor în medicină veterinară este cu atât mai mare cu cât leoaica, acum în vârstă de 3 ani, este la prima fătare, iar de obicei aceste feline nu aduc pe lume mai mult de unul, cel mult doi pui.

„În acest moment, atât mama, cât şi cei trei pui sunt ţinuţi sub strictă supraveghere şi urmează un tratament special. În cazul femelei, trebuie să fim foarte atenţi la hrană, dar şi să nu o scoatem din habitatul ei. În privinţa hranei, aceasta este compusă numai din carne macră, în cantitate mai mare decât de obicei", a declarat Angelica Olenici, asistent veterinar la Zoo Rădăuţi.

Leuţii vor fi daţi la schimb

Evenimentul de la Grădina Zoologică din Rădăuţi este cu atât mai remarcabil, cu cât ultimii pui de leu au venit pe lume aici în urmă cu aproximativ opt ani. Adusă aici anul trecut, leoaica Georgiana s-a adaptat foarte bine condiţiilor de la Rădăuţi, iar împerecherea cu leul Simba, în vârstă de 8 ani, a decurs în cele mai bune condiţii.

Chiar dacă cei trei leuţi sunt vedete acum la parcul Zoo din Rădăuţi, viitorul lor se pare că nu va fi aici. Angelica Olenici a mărturisit că administratorii Grădinii Zoologice intenţionează să ţină pe viitor doar o familie de feline şi vor trebui să aleagă între lei şi tigri. „Este posibil să facem un schimb cu alte grădini zoologice din ţară şi să aducem şi alte animale, în special ierbivore, deoarece asigurarea cărnii pentru feline este destul de costisitoare", a precizat Angelica Olenici. După venirea pe lume a celor trei pui, familia de lei din parcul Zoo de la Rădăuţi a ajuns să numere şase membri. „Decanul" de vârstă este o leoaică în vârstă de 30 de ani şi care necesită o atenţie specială din partea personalului angajat.

Reabilitare cu bani de la Mediu

Momentul venirii pe lume a celor trei pui de leu coincide cu finalizarea lucrărilor de reamenajare a parcului Zoo de la Rădăuţi. Este vorba de un proiect de 1,3 milioane de lei, program derulat cu bani de la Ministerul Mediului, şi care a cuprins, printre altele, reabilitarea cuştilor şi construcţia a două noi pavilioane.

„Lucrările realizate au presupus reabilitarea pavilionului administrativ, a aleilor, a reţelei de apă-canalizare, a reţelei sanitare, construcţia padocului pentru animale ierbivore, dar şi a cuştilor speciale care necesită un gard electric, pe o suprafaţă de circa 20.000 de metri pătraţi. Toate aceste investiţii sunt în conformitate cu reglementările europene privind confortul pe care trebuie să-l aibă animalele aflate în captivitate", a declarat Aurel Olărean, primarul din Rădăuţi.

"Atât mama, cât şi cei trei pui sunt ţinuţi sub strictă supraveghere şi urmează un tratament special. ''
Angelica Olenici asistent veterinar

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite