Suceava: Trotuarele, disputate de biciclişti şi pietoni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe marile bulevarde ale oraşului au fost marcate pistele dedicate special circulaţiei bicicliştilor. În curând va fi amenajată şi o pistă pentru role, la patinoarul artificial.

Eusebiu Lungu a ieşit, sâmbătă după-amiază, împreună cu alţi doi prieteni să se plimbe cu bicicleta pe noile piste amenajate de municipalitate. Ar fi ieşit şi cu rolele, dar pavelele nu le oferă condiţiile ideale pentru acest sport. „Am încercat noi, dar e tare greu. Când puneam frână cădeam şi mă loveam, aşa că prefer să mă plimb cu bicicleta”, a spus Gagiu Alexandru, elev. Majoritatea cicliştilor sunt copii. „Cu bicicletele se plimbă mai mult copiii şi tinerii. Rar vedem câte un biciclist mai în vârstă”, a spus Flavian Panţiru, elev. În lipsa unor spaţii mai mari, marcajele au fost făcute pe trotuarele recent pavelate. „Pistele sunt bune, dar nu strica să fi fost mai mari un pic”, a adăugat Flavian. Traseele bicicliştilor au fost marcate, în proporţie de 80%, pe lateralele interioare ale trotuarelor de pe bulevardele 1 Decembrie 1918, Ştefan cel Mare, 1 Mai, Ana Ipătescu, George Enescu şi Calea Unirii. Asemenea piste mai sunt amenajate şi pe strada Nicolae Bălcescu, Mihai Eminescu, Mărăşti şi pe Calea Obcinilor. Primăria va da în folosinţă în această primăvară şi o pistă pentru tinerii care se dau pe role, în incinta patinoarului municipal. „Pistele nu sunt doar o cerinţă a UE, ci şi un mod de a încuraja sucevenii să se deplaseze ecologic şi să facă sport”, a afirmat viceprimarul Lucian Harşovschi. Sucevenii care circulă prin oraş nu sunt foarte entuziaşti de restrângerea trotuarelor. „Trotuarele sunt acum prea strâmte, iar bicicliştii mă deranjează”, a explicat Ovidiu Irimiciuc, student. Încă nu s-au obişnuit cu pistele Lucrările de amenajare a pistelor au fost realizate de firma care a realizat şi marcajele rutiere stradale. „Va mai dura puţin până când oamenii vor învăţa să nu mai circule şi pe banda alocată bicicliştilor. Cel puţin acum, la început, am văzut că nu se fereau deloc să circule pe zona delimitată, dar după ce bicicliştii vor începe care să circule regulat pe acolo, vor învăţa să se respecte reciproc”, a adăugat Harşovschi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite