Suceava: Codaşi la finanţări pentru IMM-uri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suceava: Codaşi la finanţări pentru IMM-uri
Suceava: Codaşi la finanţări pentru IMM-uri

Drumul de la idee la bani nu a fost uşor, dar la final, societăţile care au pus mâna pe fonduri de la Uniunea Europeană au fost mulţumite.

Au riscat şi au câştigat, asta s-ar putea spune despre puţinii suceveni, care au reuşit în ultimele luni să obţină fonduri structurale nerambursabile pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM). Şase firme au reuşit să pună mâna pe aproximativ o jumătate de milion de euro, în ultimul an, iar pentru ca proiectele lor să fie duse la bun sfârşit au scos din buzunarele proprii aproximativ 160.000 de euro.

„Chiar ieri am finalizat implementarea proiectului. Am accesat fondurile într-un an şi jumătate. Am cumpărat aparatură de ultimă generaţie şi astfel am mai creat încă patru locuri de muncă”, a declarat Livia Gafencu, proprietara unui salon de înfrumuseţare, care a obţinut o finanţare de aproximativ 42.000 de euro, aportul ei fiind de 14.120 de euro. 

Oricine poate depune un proiect

Proiectele pot fi depuse de oricine, important este ca planul să fie considerat aplicabil. „Sunt informaţii peste tot despre finanţări europene. Procesul de eligibilitate este greu de trecut, deoarece sunt multe acte şi de la an la an trebuie să te dezvolţi. Important e să fii perseverent“, a mai spus Livia Gafencu.

Pentru a fi eligibile, IMM-urile trebuie să îndeplinească anumite condiţii şi în funcţie de acestea primesc un punctaj şi apoi banii. La Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est au fost semnate şi aprobate, în ultimul an 60 de contracte cu fonduri europene. „Pentru finanţări din fonduri structurale europene, anul trecut au fost depuse 142 de dosare, din care au mai rămas doar 71 după evaluare, iar în final doar 60 au fost contractate. Dintre acestea, şase sunt proiecte ale micilor întreprinzători suceveni“, a declarat Liliana Baicu, de la biroul regional de informare al Agenţiei.

Consiliul Judeţean Suceava a reuşit să acceseze fonduri UE în valoare de peste 22 milioane de euro. Acestea au fost accesate prin proiecte pe axa 2 „Îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport“. Toate aceste proiecte se referă la modernizarea de drumuri judeţene, printre care se află şi drumul dintre Dărmăneşi şi Siret, Pojorâta-Rarău şi Vatra-Dornei-Şarul Dornei şi Panaci.

Instituţiile sucevene au fost codaşe la proiectele de finanţare pe axa 3, care vizeză îmbunătăţirea infrastructurii, unde nu a fost aprobat niciun proiect.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite