"Strigatul", furat din muzeul din Oslo ziua-n amiaza mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminica dimineata a fost furat din Muzeul Munch din Oslo tabloul "Strigatul", capodopera a pictorului norvegian expresionist Edvard Munch, au informat in cursul zilei agentia de presa Reuters si

Duminica dimineata a fost furat din Muzeul Munch din Oslo tabloul "Strigatul", capodopera a pictorului norvegian expresionist Edvard Munch, au informat in cursul zilei agentia de presa Reuters si Radio France International. Pictat in anul 1893, "Strigatul" reprezinta un personaj care se tine cu mainile de urechi din cauza propriului strigat, fiind unul dintre cele mai reproduse tablouri din istoria artei. Furtul acestui tablou si al altor lucrari din acelasi muzeu a avut loc cu putin inainte de amiaza, putin dupa ora 11,00 locala (9,00 GMT) si se pare ca a fost opera a trei persoane, cu cagule pe cap, dupa cum a povestit un producator de la France Musique, Francois Castang, citat de Radio France International, care i-a observat pe raufacatori in timp ce vizita muzeul din capitala norvegiana. El s-a declarat uimit de faptul ca in acest muzeu nu exista nici un sistem de protectie pentru tablourile expuse si nici o sonerie de alarma, lucrarile fiind pur si simplu agatate pe perete si a precizat ca a vazut "foarte clar" cum unul dintre hoti a smuls "Strigatul" de la locul lui si a plecat cu el. Politia a ajuns la muzeu la 15 minute dupa comiterea furtului si toti vizitatorii au fost stransi in cofetaria muzeului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite