Strazile din cartierul Brancusi vor purta numele operelor sculptorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aleile din cartierul ANL Constantin Brancusi au fost denumite dupa cele mai importante opere ale celebrului sculptor roman: "Coloana Infinitului", "Masa Tacerii" si "Poarta Sarutului". Asa au decis

Aleile din cartierul ANL Constantin Brancusi au fost denumite dupa cele mai importante opere ale celebrului sculptor roman: "Coloana Infinitului", "Masa Tacerii" si "Poarta Sarutului". Asa au decis consilierii municipali, care au votat un proiect de hotarare in acest sens. Intre timp, Primaria Sectorului 6 reverifica dosarele pentru locuinte. Se urmareste daca nu cumva s-a schimbat ceva in perioada dintre momentul in care o persoana a solicitat o locuinta si cel in care aceasta i-a fost repartizata. Reprezentantii Serviciului Repartizare, Reglementare, Spatiu Locativ si cu alta Destinatie instiinteaza atat telefonic, cat si cu adresa scrisa solicitantii ce urmeaza sa se prezinte pentru reverificare, mentionand pentru fiecare caz in parte ce documente trebuie sa prezinte, conform legii. Chemarea telefonica se face conform listei cu ordinea de prioritate, salariatii primariei mentionand institutia din partea careia suna. Neprezentarea atrage neincluderea pe listele de repartizare.
Ansamblul "Constantin Brancusi" cuprinde locuinte pentru tineri in zona Valea Oltului. Este vorba, in final, de 4.639 de unitati locative construite pe o suprafata de 63 de hectare, fiind cel mai mare ansamblu de locuinte din tara. Dintre cele 1.180 de apartamente care sunt gata, 752 sunt garsoniere, 312 sunt apartamente cu doua camere si 116 sunt apartamente cu trei camere.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite