Stilul oriental
0Andreea Grămoşteanu din serialul "Mondenii" şi-ar decora casa în stil oriental. Asta pentru că actriţa e o admiratoare a tot ceea ce provine din Orient. Cea care interpretează personaje
Andreea Grămoşteanu din serialul "Mondenii" şi-ar decora casa în stil oriental. Asta pentru că actriţa e o admiratoare a tot ceea ce provine din Orient.
Cea care interpretează personaje precum Mihaela Rădulescu, Romaniţa Iovan şi Monica Gabor în parodia "Mondenii" îşi doreşte să aibă o casă a ei în Capitală. Originară din Constanţa, Andreea a locuit o bună perioadă în cămin, dar şi cu chirie prin diverse case din Bucureşti. De mai bine de un an, ea s-a mutat într-un apartament al unei rude, plecate din ţară. Deşi aici a găsit totul pus la punct, Andreea a simţit nevoia să-şi pună amprenta în casa ei de împrumut. "Contribuţia mea la casa asta e legată mai mult de decorarea ei. Printre obiectele de decor foarte dragi se numără trei tablouri, pe care le-am primit de la un unchi de-al meu", ne spune Andreea.
Perne din Pakistan
Deoarece culoarea predominantă a casei e portocaliul, vedeta de la Prima TV a făcut tot posibilul să găsescă obiecte de decoraţiuni în ton cu această culoare. O mână de ajutor a primit şi de la o bună prietenă, care, cunoscându-i pasiunea pentru stilul oriental, i-a adus din Pakistan patru perne orange şi una roşie. Printre cadourile de casă nouă primite de Andreea se numără şi un ficus (foto medalion), pe care l-a pus la loc de cinste, lângă barul din balcon.