VIDEO Steve Jobs, omul care a schimbat interfaţa planetei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 35 de ani în care a revoluţionat modul în care navigăm pe internet şi ascultăm muzică, Steve Jobs, fondatorul şi directorul general al companiei Apple, a anunţat că se retrage. Supranumit „Michelangelo al erei digitale“, Steve Jobs a fost nevoit să predea ştafeta după mai bine de trei decenii de inovaţie, din cauza unei maladii cumplite.

Cofondatorul companiei Apple, Steve Jobs, acum în vârstă de 56 de ani, şi-a dedicat întreaga existenţă îmbunătăţirii calităţii vieţii. Şi nu este deloc o afirmaţie prea puternică. Este greu să numeri câte industrii a schimbat Steve Jobs - a computerelor personale, a telefoanelor mobile, a muzicii, a furnizării de internet şi a cinematografiei. La fel de greu este să pui un preţ pe felul în care creaţiile lui Jobs ne-au uşurat sau înfrumuseţat viaţa. Şi asta doar la prima vedere. Pentru că şi-a făcut un scop din a fi mereu primul, toţi ceilalţi l-au copiat. Aşa că ideile sale se regăsesc într-o gamă mult mai largă de produse şi nu sunt limitate la aparatele care poartă logoul „mărului muşcat".

„Regele din Silicon Valley"

Astăzi compania Apple valorează 350 de miliarde de dolari, ocupând locul doi în topul celor mai mari companii din lume. Jobs, care a fost până miercuri directorul general al gigantului tehnologic, are salariu de un dolar, neschimbat din 1998. Supranumit „Regele din Silicon Valley" (centrul tehnologiei din Statele Unite), Jobs s-a născut la 24 februarie 1955. Părinţii săi erau doi proaspăt absolvenţi de facultate, necăsătoriţi. De aceea, mama sa a decis să-l dea spre adopţie. Singura ei condiţie: ca părinţii ­adoptivi să fie şi ei absolvenţi de facultate. Totul fusese aranjat ca un avocat şi soţia sa să-l crească pe Steve, însă aceştia s-au răzgândit în ultimul moment. Copilul a fost oferit atunci cuplului Jobs, aflat pe lista de aşteptare. Doar că mama nu absolvise niciodată facultatea, iar tatăl nici măcar nu terminase liceul.

Boala şi-a pus amprenta asupra aspectului fizic al lui Jobs 

Nu a terminat niciodată facultatea

Cu greu, peste câteva luni, mama biologică a lui ­Steve a acceptat adopţia, doar în schimbul promisiunii că el va merge la facultate. 17 ani mai târziu, Steve era student. S-a retras însă după doar şase luni, nemulţumit de taxa ridicată de şcolarizare şi de cursurile obligatorii la care trebuia să participe. A rămas însă în campus, dormea pe podelele prietenilor şi mergea doar la cursurile care i se păreau interesante. Mergea pe jos zece kilometri în fiecare duminică, până la un templu budist, unde primea o masă caldă. „A fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată", spune el.

Trei ani mai târziu, el fonda Apple, alături de Steve Wozniak şi Ronald Wayne, în garajul părinţilor săi. Pionieră în elaborarea de computere personale, compania a devenit la scurt timp unul dintre cele mai vehiculate nume din sectorul tehnologic. Succesul a adus însă, aşa cum se întâmplă în multe cazuri, şi certuri. Jobs a avut o neînţelegere cu un executiv al companiei, consiliul director a considerat că nu are dreptate şi, astfel, la vârsta de 30 de ani, a fost forţat să plece din compania pe care a fondat-o. S-a regrupat imediat şi a dezvoltat alţi doi giganţi tehnologici - ­NeXT şi Pixar. Cea de-a doua firmă a revoluţionat industria cinematografiei, realizând primul film de animaţie creeat în întregime cu ajutorul computerului. - „Toy Story" (1995). NeXT a fost ulterior cumpărată de Apple, iar Jobs a revenit astfel în cadrul companiei în 1997.

„Michelangelo al erei digitale"

De atunci, fiecare pas important al companiei ­Apple a avut loc datorită lui Jobs. iPod (lansat în noiembrie 2001), iPhone (lansat în ianuarie 2007) şi iPad (lansat în ianuarie 2010) au asigurat succesul fulminant al companiei din ultimii zece ani şi au schimbat întreaga filosofie de a asculta muzică, de vorbi la telefon şi de a naviga pe internet. ­Jeff Weiner CEO-ul reţelei de socializare LinkedIn l-a numit pe Jobs, „Michelangelo al erei digitale".

Acum, Jobs ne asigură că „zilele cele mai fericite ale companiei Apple se află în faţa ei", după cum le-a spus colegilor în scrisoarea prin care-şi anunţa demisia. Poate că, într-o bună zi, Steve va reveni la cârma companiei şi va transforma ­într-un lucru obişnuit un aparat pe care acum nu putem nici măcar să ni-l imaginăm, speră fanii şi clienţii din întreaga lume.

"Singurul mod de a fi cu adevărat mulţumit este să faci ceea ce consideri a fi un lucru extraordinar. Şi singura cale de a realiza ceva extraordinar este să iubeşti ceea ce faci.''
Steve Jobs fondator Apple

"Timpul vostru este limitat, aşa că nu-l irosiţi trăind viaţa altcuiva. Şi, cel mai important, aveţi mereu curajul să vă urmaţi inima şi intuiţia.''
Steve Jobs fondator Apple

Lupta pentru viaţă

În 2004, medicii au descoperit o tumoare în pancreasul lui Jobs. Iniţial, i s-a spus că este o formă foarte rară şi agresivă de cancer, care este incurabilă. Seara, după alte analize, doctorii l-au anunţat că tumoara este operabilă. Cu toate acestea, starea de sănătate a fondatorului Apple s-a înrăutăţit rapid. În 2009, Jobs a suferit un transplant de ficat. Acum, chiar dacă el nu a precizat un motiv clar pentru care se retrage, se zvoneşte că este vorba tot de boala de care suferă de mai bine de şapte ani.

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite