"Ştefan cel Mare + baba Vrâncioaia = love"

Vandalizată de aşa-zişii turişti, casa Vrâncioaiei, altădată emblema regiunii, a devenit azi toaletă publică sau adăpost pentru aventurieri De legendele noastre se alege praful. Am

Vandalizată de aşa-zişii turişti, casa Vrâncioaiei, altădată emblema regiunii, a devenit azi toaletă publică sau adăpost pentru aventurieri

De legendele noastre se alege praful. Am fost de curând la casa Vrâncioaiei, în pustietate, pe Dealul Dumbrăvii, de unde poţi vedea cu ochiul liber o parte din Ţara Vrancei. Doar pereţii mai rezistă cu îndărătnicie. Vandalizată cu ani în urmă, refăcută de localnici, pângărită din nou. Transformată în "cuibuşor de nebunii" pentru aşa-zişii turişti care ajung în zonă. Urmele barbarilor au rămas scrijelite în lemnul tare al sălaşului ori prin scrumul şi excrementele împrăştiate în cele două cămăruţe.

Se cuvine cu această ocazie să aducem "mulţumiri" celor care şi-au bătut joc de locul acesta. Dacă tot şi-au lăsat "cartea de vizită" încrustată în pereţii casei, merită să le dăm şi numele. Am copiat toate "mutrele" istorice. Să începem cu Moni, Adi şi Vişinica, să continuăm cu Virgilina şi Cătălin, pentru a încheia cu Mitică şi Andreea. La care trebuie adăugate diversele mesaje anonime. De exemplu, cineva care a trecut pe acolo ştia că în urma lui vine prietena, iar în lipsa unui telefon mobil i-a urat Nicoletei "să fie fericită". Urmează nenumărate expresii pe care hârtia nu le poate suporta, aşa că mă fac că le-am uitat. Dar mi-a atras atenţia o scurtă "lecţie de istorie", scrisă chiar pe uşa de la intrare, "predată" în stilul telenovelistic, specific zilelor noastre. "Baba Vrâncioaia plus Ştefan cel Mare egal love". Frate, apucă-te şi scrie un nou manual de istorie, dacă ştii aşa bine ce s-a întâmplat între Ştefan şi Vrâncioaia!

Satele feciorilor Vrâncioaiei

Un monument ridicat de autorităţi în 1904, la câţiva paşi de casa Vrâncioaiei, aminteşte de fapta acelei femei şi a fiilor ei care "au sculat toată Ţara Vrancei", după cum arată cuvintele săpate în piatră. Tot legenda spune că Ştefan cel Mare, după ce i-a bătut pe turci cu ajutorul vrâncenilor, cel mai probabil în 1475, a scris un act special, un uric, din piele de viţel, cu litere de aur, prin care fiecare dintre cei şapte feciori a primit câte un munte. Iar în acele locuri au apărut apoi şapte sate. Numele satului vine de la numele voinicului care a stăpânit locul acela. "Aşa e satul Nistoreşti, de la Nistor, satul Bârseşti, de la Bârsan, satul Negrileşti, de la Negru, satul Păuleşti, de la Pavel, satul Bodeşti, de la Bodea, satul Spulber de la Spulber şi satul Spireşti, de la Spirea". Aceasta e lista pe care o ştie Marian Ştefan, din satul Coza, comuna Tulnici.

Localnicii sunt neputincioşi

Dar vremea trece şi totul se uită. Am aflat că odinioară vrâncenii se adunau de câteva ori pe an la gospodăria cu trecut de aur şi o împodobeau cu cele mai scumpe lucruri, apoi se cinsteau şi jucau în jurul casei. "Tinerii au plecat de aici. Am rămas numai noi, bătrânii", zice tanti Catrina, pe care am întâlnit-o chiar pe dealul Vrâncioaiei. Pustietate. Aici, sus. Satele sunt departe, în vale. Venea femeia de la târg, alături de soţul ei, cu căruţa. "Casa a fost refăcută de vreo 12 ani. Ajunsese o ruină. Aşa e la noi. Se alege praful de tot", completează nea Marian. Le zic de ceea ce am văzut acum, după ce am fost "oaspetele" Vrâncioaiei. "Asta a mai rămas din Vrâncioaia noastră", zice cu obidă bătrâna din căruţă, apoi oamenii îşi văd de drumul lor. Legendă sau adevăr? Ce mai contează? Povestea e oricum pe moarte.

Povestea locului

După o bătălie cu turcii, pe care a pierdut-o, domnitorul Moldovei a mers în Ţara Vrancei, singur, ajungând în cele din urmă la sălaşul unui suflet de om. A bătut la uşă şi o femeie i-a deschis. Fără să spună cine este, oaspetele a cerut găzduire, o bucată de pâine şi un loc de odihnă. Abia într-un târziu, după ce l-a văzut pe necunoscut dormind, Vrâncioaia şi-a dat seama cu cine are de-a face, după straiele scumpe ale bărbatului. Aşa că bătrâna a plecat peste văi şi dealuri, i-a strâns pe cei şapte feciori ai ei şi le-a poruncit să dea chemare către toţi vrâncenii, să facă o armată pentru voievodul Ştefan. A doua zi, când s-a trezit şi a ieşit în bătătură, domnul Moldovei a văzut oşteni câtă frunză şi iarbă, toţi aşteptând chemarea la luptă.