Statul - cel mai rău părinte

cartofii la piaţă. O cucoană dornică să aibă copii află la coafor, în timp ce-şi pune părul pe bigudiuri, că se bagă marfă bună la maternitatea din oraş. E o minoră care stă să

cartofii la piaţă. O cucoană dornică să aibă copii află la coafor, în timp ce-şi pune părul pe bigudiuri, că se bagă marfă bună la maternitatea din oraş. E o minoră care stă să nască, dar care vrea să scape de prunc, deoarece căpcăunul ei de tată o va snopi în bătaie, dacă află că a devenit mamă încă de pe băncile şcolii. Cucoana, aranjată şi frezată, îşi pune pilele în funcţiune şi reuşeşte să o scape pe copilă de nou-născut. Totul este pus la cale de incompetenţii din maternităţi şi cei de la direcţiile de protecţia copilului, care devin complici, care fentează legea adopţiilor şi care permit tranzacţia cu fiinţe umane chiar la poarta spitalului. Cazul nu este singular. La un an şi jumătate de la intrarea în vigoare a europeanului pachet legislativ privind protecţia drepturilor copilului, s-au făcut, în toată ţara, peste 300 de şmecherii cu bebeluşi. În orice ţară civilizată, fie că e vorba de acţiunile instituţiilor de asistenţă socială, fie că e vorba de hotărârile instanţelor judecătoreşti, interesele copilului trebuie să primeze, iar a-şi cunoaşte părinţii şi a fi îngrijit de aceştia este mai important pentru copil decât de a fi încredinţat spre adopţie. "Profesioniştii" din sistemul de ocrotire ori se prefac că nu pricep acest lucru ori tolerează abandonul miilor de nou-născuţi, întrucât o adopţie, şi mai ales ilegală, înseamnă şpagă grasă. Adopţiile se impun doar dacă nu mai există nicio soluţie pentru reintegrarea copilului în familia naturală, însă, aprobate la plesneală, pot distruge destine. Faptul că o familie înstărită preferă un copil pentru culoarea ochilor şi a pielii nu poate reprezenta singurul criteriu necesar pentru încuviinţarea adopţiei. Familia adoptatoare trebuie evaluată la sânge de specialişti, pentru a se vedea dacă are aptitudini pentru a educa un copil sau dacă, nu cumva, are probleme psihice, care ar putea afecta grav dezvoltarea copilului adoptat. În Vest, îmbătrânirea populaţiei, pe fondul scăderii drastice a natalităţii, a determinat o schimbare radicală a politicilor sociale care, acum, au în centrul lor copilul. La noi, copiii sunt furaţi chiar înainte de a veni pe lume. Faptul că mamele, care au ajuns gravide în luna a şasea, nu pot încheia poliţe de asigurare arată că suntem departe de a acorda copilului importanţa pe care o merită. Tranzacţiile cu bebeluşi vin să întărească faptul că în România copilul nu are valoare. Statul român e cel mai rău părinte. Dacă un părinte beţiv, bătăuş sau pedofil nenoroceşte un copil, statul român îşi încalcă responsabilităţile, ce-i revin prin lege, faţă de zeci de mii de copii. Orfelinatele-puşcărie nu au fost înlocuite cu servicii moderne de îngrijire, anulându-se orice şansă a orfanilor de a se integra normal în viaţa socială. Copiii străzii şi copiii-victime ale traficului de carne vie sunt din ce în ce mai mulţi. Statul se mulţumeşte doar să-i contabilizeze în statistici, la capitolul rataţi, nu să-i ajute să devină oameni. Fiecare dintre aceşti copii reprezintă o valoare.