Statul pune 50.000 de lei taxa pe butelie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unei propuneri privind Strategia fiscala pentru 2006-2007, prezentata ieri de catre oficialii Ministerului Finantelor, toate produsele obtinute prin prelucrarea titeiului vor intra in sfera

Potrivit unei propuneri privind Strategia fiscala pentru 2006-2007, prezentata ieri de catre oficialii Ministerului Finantelor, toate produsele obtinute prin prelucrarea titeiului vor intra in sfera de aplicare a accizelor. Astfel ca, alaturi de benzina si motorina, va intra sub aceasta presiune fiscala si ,aragazul" produs si imbuteliat de rafinarii, adica acel combustibil din buteliile de aragaz distribuite in zonele fara retele centralizate. Avand in vedere ca, spre exemplu, gazul petrolier lichefiat (GPL) este accizat cu 128 euro/tona, adica 0,12 euro/kg, daca s-ar aplica aceeasi taxa in cazul buteliei de aragaz - care, potrivit standardelor, contine 12,5 kg gaz lichefiat - s-ar ajunge la o scumpire brusca de 1,5 euro. Astfel, o butelie clasica de 230.000 de lei ar ajunge la 280.000 de lei. Strategia fiscala fiind acum doar in faza de propunere, inca nu s-a stabilit cu exactitate cuantumul accizei ce va reveni produselor obtinute din titei, dar se stie ca, in tarile unde se aplica, exista un nivel minim de 14 euro/tona, dincolo de care nu se poate negocia nici o scadere.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite