Staţiunile montane, invadate în weekend de turişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Între două declaraţii critice la adresa premierului şi a clasei politice, preşedintele Traian Băsescu s-a relaxat şi el ca alte mii de români, la munte, alături de familie Pârtiile

Între două declaraţii critice la adresa premierului şi a clasei politice, preşedintele Traian Băsescu s-a relaxat şi el ca alte mii de români, la munte, alături de familie

Pârtiile din staţiunile montane au fost luate cu asalt de turişti la sfârşitul săptămânii trecute. Cele mai căutate destinaţii au fost Poiana Braşov şi Predeal, chiar dacă pentru asta excursioniştii au avut de îndurat calvarul de a traversa DN1 pe Valea Prahovei.

Zăpada naturală căzută în ultimele zile a făcut ca pârtiile să fie şi pe placul celor mai mofturoşti dintre cei care iubesc schiul sau snowboardul. Printre cei care au preferat să uite de grijile de zi cu zi s-a aflat şi preşedintele Traian Băsescu, care a petrecut la Predeal, alături de soţia sa, Maria, şi de fiica cea mică, Elena. Şeful statului a dovedit că este un împătimit al plimbărilor cu snow-mobilul, mai ales că a avut parte de o vreme foarte bună. Sâmbătă seara, familia prezidenţială s-a întregit, ajungând la Predeal şi fiica cea mare, Ioana. Dacă a refuzat să facă orice declaraţie politică, Traian Băsescu nu s-a lăsat rugat să se fotografieze cu admiratorii.

Spectacol de lumini pe pârtia Bradul

Cei mai bucuroşi au fost monitorii de schi, care au şomat în ultimele săptămâni. În Poiana Braşov, Şcoala de schi de la Ana Hotels a pregătit un spectacol feeric pe pârtia Bradul, unde tunurile de zăpadă nu au mai fost folosite. "Ne-am dorit din tot sufletul să fi prezentat acest spectacol când s-a deschis sezonul turistic, anul trecut, în preajma Crăciunului. Din păcate, la acea vreme, nu am avut parte de zăpadă", ne-a mărturisit unul dintre monitorii de schi. "Înarmaţi" cu făclii şi artificii, schiorii au coborât, formând lanţuri vii de lumini, spre satisfacţia turiştilor adunaţi la baza pârtiei. Apoi a început sărbătoarea: vinul fiert, muzica şi plăcerea de aluneca pe zăpadă cu schiurile, sania sau cu... punga au fost suficiente pentru cei care s-au distrat până târziu în noapte, la lumina proiectoarelor instalate de-a lungul pârtiei.

Turişti blocaţi în telescaun la Parâng

Clipe de groază în masivul Parâng, unde aproximativ 80 de turişti au rămas sâmbătă blocaţi în telescaune, suspendaţi la aproximativ 30 de metri de sol. Salvamontiştii şi jandarmii i-au coborât cu ajutorul corzilor, în pofida vântului puternic. Doi turişti au ajuns la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, unul suferind o entorsă în momentul în care echipele de salvare îl coborau din telescaun, celălalt, o fată de 19 ani, fiind diagnosticată cu hipotermie.

Operatorul de transport pe cablu a anunţat că este cel mai grav incident de la punerea în funcţiune a telescaunului, cauza fiind producerea unui scurtcircuit la motorul electric. Munţii Făgăraşului au făcut o victimă

Un tânăr de 19 ani, din Bucureşti, a murit în Munţii Făgăraşului, după ce a încercat să urce cu prietena spre un refugiu situat la 2.230 m pe Valea Viştea Mare. Cei doi au început ascensiunea încă de joi, dar s-au rătăcit din cauza viscolului şi au înnoptat în zăpada de peste un metru din cauza epuizării. Prietena lui a reuşit să coboare şi să alerteze salvamontiştii din Victoria, care au plecat imediat în căutarea băiatului. Salvatorii l-au găsit îngheţat sâmbătă dimineaţă, înfăşurat în sacul de dormit. Fata este internată la Spitalul Municipal Făgăraş cu traumatisme, în stare de şoc şi epuizată fizic, dar este în afara oricărui pericol.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite