Statele Unite, faţă în faţă cu istoria

Indiferent care va fi câştigătorul, scrutinul prezidenţial de astăzi din SUA este deja unic. Pentru prima oară în istoria SUA, un candidat de culoare, democratul Barack Obama, are şanse să devină preşedinte, iar o femeie, republicana Sarah Palin–vicepreşedinte.

Deşi Barack Obama a apărut, constant, în toate sondajele ca preferatul americanilor, complexul sistem electoral din această ţară face însă ca votul popular să fie mai puţin important.

Astfel, pentru candidat contează cel mai mult obţinerea voturilor a 270 din cei 538 de mari electori care formează Colegiul electoral american. Acest organism desemnează în final preşedintele SUA.

În 2000, George W. Bush a câştigat alegerile, având un număr mai mic de voturi la nivel naţional decât adversarul său democrat. În 2004, rezultatele au fost decise de statul Ohio, câştigat tot de Bush cu mai puţin de 120.000 de voturi diferenţă, dintr-un total de 5,6 milioane de voturi exprimate.

Un sistem moştenit din secolul al XIX-lea

Americanii, care îşi aleg preşedintele pe 4 noiembrie, vor vota de fapt pentru un grup de mari electori, reuniţi într-un organism numit Colegiul Electoral, căruia îi revine sarcina de a-l desemna pe şeful statului. Colegiul Electoral este o relicvă istorică a Constituţiei din secolul al XIX-lea.

Creat în baza amendamentului al XII-lea, datând din 1804, Colegiul are 538 de membri. Fiecare stat este reprezentat de mari electori, al căror număr este egal cu cel al senatorilor şi reprezentanţilor săi din Congres.
Statul cu cea mai mare populaţie, California, dispune astfel de 55 de mari electori, în timp ce statele cu cei mai puţini locuitori au minimum trei reprezentanţi.

Modul de desemnare a marilor electori variază de la un stat la altul. Cel mai adesea sunt aleşi din rândul administraţiei locale, al liderilor partidelor democrat şi republican sau al persoanelor apropiate candidatului la preşedinţie câştigător în statul respectiv.

Constituţia americană nu precizează calificările necesare pentru a deveni mare elector. Doar Articolul 2 stipulează că niciun membru al Congresului nu poate fi şi mare elector.

Principiul “câştigătorul ia totul”

Un candidat trebuie să obţină majoritatea absolută a voturilor marilor electori pentru a deveni preşedinte, adică 270.

În caz de egalitate, Camera Reprezentanţilor este cea care desemnează viitorul preşedinte. O astfel de situaţie s-a produs doar de două ori în istorie, în 1800 şi în 1824. Senatului îi revine sarcina să aleagă şi vicepreşedintele în caz de egalitate. 

În baza acestui sistem, este posibil ca un candidat să devină preşedinte fără a obţine majoritatea voturilor populare, aşa cum s-a întâmplat în anul 2000 şi în alte trei rânduri în istoria SUA.

Această anomalie se produce pentru că în aproape toate cazurile - cu excepţia statelor Maine şi Nebraska - candidatul care câştigă obţine automat toţi marii electori ai statutului respectiv.

Astfel, este suficient ca un candidat să obţină cu un vot mai mult decât rivalul său în California pentru a dobândi susţinerea tuturor celor 55 de mari electori.

Din cauza acestui sistem complex, candidaţii privilegiază câteva state mai importante (Florida, Ohio, Pennsylvania, Michigan, Colorado), care trec dintr-o tabără în alta şi pot, în concluzie, să hotărască soarta alegerilor.

Marii electori se reunesc în capitala statului lor pentru a alege oficial preşedintele şi vicepreşedintele în prima zi de luni după a doua zi de miercuri din luna decembrie, adică, anul acesta, în 15 decembrie.

Cinci metode de vot

SUA nu au un sistem de vot unificat şi în funcţie de comitatul, districtul sau oraşul în care locuiesc, alegătorii americani vor vota în mod diferit pe 4 noiembrie.

sistemul cu scanare optică.

sistemul de înregistrare electronică directă.

maşinile automate cu manete.

buletine de vot de hârtie, marcate în creion.

sistemul de vot cu cartele perforate.