Start în alegerile parlamentare din SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Democraţii caută să speculeze dificultăţile pe plan internaţional ale Administraţiei Bush

Ieri au început alegerile preliminare ("primaries") din sânul celor două mari partide, republican şi democrat, în vederea desemnării candidaţilor la scrutinul parlamentar din noiembrie, când va fi reînnoită întreaga componenţă a Camerei Reprezentanţilor (435 mandate) şi o treime din componenţa Senatului (33 mandate din totalul de o sută).
Această diferenţiere a fost concepută aşa încât, pe de o parte, să permită reflectarea rapidă a eventualelor schimbări de opinie ale electoratului (prin realegerea din doi în doi ani a membrilor camerei inferioare a Congresului), iar pe de alta să asigure o continuitate a procesului politic (prin realegerea tot din doi în doi ani doar a unei fracţiuni a membrilor camerei superioare). Întrebarea care se pune este dacă Partidul Republican de guvernământ îşi va menţine majoritatea în ambele camere sau dacă Partidul Democrat de opoziţie va răsturna situaţia. Republicanii domină cu autoritate, fără întrerupere, din 1994 şi până în prezent, Camera Reprezentanţilor, în vreme ce în Senat s-a înregistrat în acest răstimp o alternanţă a majorităţii.
De regulă, partidul al cărui reprezentant ocupă fotoliul de la Casa Albă pierde din poziţiile deţinute în Congres, din cauza erodării fireşti a puterii. Anul acesta, democraţii speră că pierderile republicane vor fi chiar masive, dat fiind dificultăţile care le întâmpină preşedintele Bush pe plan internaţional (situaţia din Irak, zborurile clandestine ale avioanelor CIA, controversele legate de condiţiile de detenţie de la Guantanamo ş.a.m.d.). Un succes în alegerile din noiembrie le-ar conferi democraţilor şanse sporite la scutinul prezidenţial din 2008. Certitudini nu există, însă, luând în calcul un număr de factori, inclusiv redistribuirea geografică a mandatelor în Camera Reprezentanţilor, ca urmare a schimbărilor demografice intervenite, ca şi particularităţile locale, când adesea un candidat e ales nu potrivit afilierii sale politice, ci datorită simpatiilor de care se bucură în circumscripţia respectivă.
Deocamdată, cursa pare a fi încă deschisă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite