Stâlpii puşcăriei

Năstase a cumpărat în Dorobanţi un teren subevaluat. Băsescu a găsit un chilipir în Băneasa. Pesedistul deschide un şantier dubios, pedistul vinde de câteva ori mai scump şi îşi cumpără

Năstase a cumpărat în Dorobanţi un teren subevaluat. Băsescu a găsit un chilipir în Băneasa. Pesedistul deschide un şantier dubios, pedistul vinde de câteva ori mai scump şi îşi cumpără casă gata făcută. Năstase este învinuit. Băsescu este inculpat. Dosarul primului se deschide, se închide, se redeschide. La fel şi la celălalt: deschis, închis, redeschis. În ierarhia statului, ambii sunt pe podium. Jos, în sală, spectatorilor li se rulează filmul despre fiecare, în funcţie de intervalele de putere. În unele episoade apar şi personaje secundare: oameni de afaceri, ziarişti sau fete blonde gata să se sacrifice din dragoste. În altele, acţiunea se translatează în planul politicii, unde Puterea şi Opoziţia deapănă poveşti de pescari, despre dimensiunea peştilor ajunşi în plasă. Este un lucru cunoscut deja, că prima grijă a politicienilor postdecembrişti a fost să se căpătuiască rapid, ca şi când ar fi dorit să recupereze timpul pierdut în perioada comunismului. Aranjamentele imobiliare au fost primele afaceri care au prins. Erau palpabile. Un teren sau o casă îţi ridică prestanţa în faţa comunităţii. Apoi lucrurile s-au mai abstractizat. O acţiune ici, una colo, o speculaţie mică, dar inspirată, ceva conturi exotice au înlocuit primitivismul primilor ani ai economiei de piaţă. În timpul ăsta, oamenii de afaceri au ajuns şi ei tot mai interesaţi de zona politicului, simţind că, fără influenţă, banii nu se pot urni din loc. Cu toate că a intuit încotro merg lucrurile, electoratul nu a avut la îndemână altceva decât arma votului, pe care a folosit-o de fiecare dată când i s-a părut că lucrurile nu mai pot continua aşa.
Acţiunile ultimelor zile ar fi de salutat dacă ar exista siguranţa că este vorba de altceva decât de răzbunare politică. Dacă ar fi ajuns la putere, Adrian Năstase l-ar fi lichidat pe Traian Băsescu. Băsescu ştia că va fi prima victimă. Acum el este cel care face regulile jocului, şi nu puţini sunt cei care cred că dorinţa de răzbunare îl face să-şi înfigă acul de scorpion în laba ursului. Ar fi extrem de trist să fie aşa. Ar însemna că lupta anticorupţie nu este decât o bătălie de orgolii pentru un viitor politic, nimic mai mult. Dincolo de resorturile care au dus la tot circul mediatic din ultima perioadă, de motivaţia personală sau nu a turnirului, avem o tristă şi îngrijorătoare realitate. Preşedintele este inculpat, preşedintele Camerei Deputaţilor, învinuit, cel mai mare om de afaceri este învinuit, un director de trust de presă, tot învinuit. Mai rămâne premierul, al cărui moment de confruntare cu anchetatorii pare că se apropie. Ceva mai cinic spus, la un moment dat, în puşcărie, s-ar putea reface în miniatură lumea de afară. Căci am avea un preşedinte, pe cineva care să reprezinte legislativul, eventual un premier, om de afaceri care să asigure finanţarea şi chiar o publicaţie de incintă. Mai lipseşte un judecător care să facă legile. Imaginea ar trebui să înspăimânte. Practic, din ce consideram cândva ca fiind stâlpii societăţii, constatăm acum că nu a mai rămas nimic neatacat de cari. Îşi va asuma oare cineva, vreodată, acest eşec?