Stalin&Hitler

Secolul XX a fost probabil cel mai urât secol - cel puţin pentru Europa - din secolul al XIV-lea, cel al marii ciume, încoace.

Mai mulţi istorici sunt de acord că secolul trecut a fost scena unui singur conflict general -  declanşat în 1914 la Sarajevo prin atentatul asupra prinţului moştenitor Franz Ferdinand – şi desfăşurat în două reprize. Li s-a spus convenţional „Primul Război Mondial” şi respectiv „al Doilea Război Mondial” (prelungit cu „Războiul Rece”). A existat un antract de două decenii când iluzia timpului a dat nenumărate speranţe că lucrurile se vor aşeza. Tratatul de la Versailles i-a făcut pe mulţi să spere că se intră într-o lungă perioadă de pace şi progres.

Marşul asupra Romei şi Musollini, vinerea neagră, 1929, ascensiunea lui Hitler au fost tot atâtea contraexemple, simptome a ce se va întâmpla. De fapt „boala” se infiltrase deja în civilizaţia europeană şi făcea ca aceste speranţe să fie deşarte odată cu apariţia în Rusia a regimului bolşevic, după puciul organizat de Lenin&Troţki. Era un regim antieuropean, antiliberal şi antimodern. Pactul Ribbentrop-Molotov este un episod al acestei desfăşurări tragice. La 1 septembrie, când nemţii îi atacă pe polonezi mai sunt două săptămâni până când Armata Roşie invadează de la est Polonia - consecinţa înţelegerii dintre cei doi miniştri de externe, nazist şi bolşevic. Cele două regimuri poartă deopotrivă răspunderea pentru ce a urmat.

Naţional-socialismul şi bolşevismul au fost două regimuri în oglindă, ambele de natură ideologică. Unul bazat pe „lupta de clasă”, celălalt „pe rasă”. Amân­două îşi propuneau să ajungă la supremaţie prin distrugerea celorlalţi. Acolo membrii altor clase decât proletariatul (mai exact, bolşevici), dincoace, rasa ariană. Supremaţia partidului unic era literă de lege în ambele părţi. Aveau în comun antidemocratismul  visceral, de aici antiparlamentarismul, dispreţul pentru om etc. Ambele practicau ideea dictaturii unei elite, organizată împotriva celorlalţi. Şi Lenin, şi Stalin, şi Hitler detestau instituţiile democratice.

„Milenarismul” lor a durat în Germania 12 ani şi s-a prăbuşit după un război total, dus de puterile occidentale aliate cu Stalin. În Rusia (URSS) a durat decenii, 72 de ani, dar când s-a prăbuşit, s-a prăbuşit ca din nimic (ca niciun alt imperiu), în timp de pace, complet ruinat, incapabil să mai supravieţuiască. Preţul plătit de ruşi şi de ucraineni a fost enorm. Puciul bolşevic a făcut ca Rusia să rateze modernizarea, unul dintre costuri fiind milioanele de morţi în lagărele de muncă forţată, în puşcării, pe şantierele himerice, în război. Alt cost a fost înapoierea. După 1991, Rusia a luat-o de la capăt, după toate aceste pierderi e greu de prevăzut ce va urma. Oricum, Rusia a ratat secolul al XX-lea, Germania a reuşit să îşi revină.

Să mă întorc la momentul 23 august 1939/1 septembrie. Germania şi URSS erau imperii teritoriale şi îşi propuneau expansiunea în regiunile limitrofe, URSS dorea să se extindă spre vest, Hitler spre est. Pe moment au semnat un pact, dar era evident că vor intra în conflict. Efectul pactului asupra României - pierderea unor regiuni, târârea României într-un război devastator, pierderi umane şi materiale incomensurabile, urmate de un regim de ocupaţie bolşevic, care într-o formă sau alta a durat până în 1989.

E şi data când Războiul Rece - după căderea zidului de la Berlin - se încheie. Avem azi o imagine a secolului XX mai exactă. A fost probabil cel mai urât secol - cel puţin pentru Europa - din secolul al XIV-lea, cel al marii ciume, încoace. Stalin şi Hitler au fost actorii principali ai tragediei, jucând rolurile negative cu perversitate şi cinism. Cei doi sunt la fel de vinovaţi.