Stagii de practică la Adevărul Holding

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii care vor să înceapă o carieră într-o companie media o pot face prin participarea la internshipuri gratuite, în cadrul cărora vor acumula experienţă. Adevărul Holding organizează stagii de practică gratuite pentru studenţii şi absolvenţii care vor să vadă ce înseamnă să practici o anumită profesie.

Ce înseamnă un intern­ship? Cum pot urma un astfel de program dacă sunt student sau tocmai am terminat facultatea? Care sunt avantajele urmării unui stagiu de practică în domeniul în care studiez la facultate? Acestea sunt numai câteva dintre întrebările la care au răspuns reprezentanţii departamentului de Resurse Umane de la Adevărul Holding în ultima zi a Târgului Absolvenţilor.

Tinerii care vor să urmeze un internship pot să se înscrie la adresa de e-mail: cariere@adevarulholding.ro. În e-mail trebuie să precizeze la ce departamente vor să facă practică: fie la editorial, fie la departamentele comerciale şi de suport-marketing, publicitate, corporate affairs, resurse umane, financiar-contabil. „Unul dintre avantajele unui stagiu de practică este că ai ocazia să colaborezi cu profesionişti din domeniul în care îţi doreşti să lucrezi.

Poţi să acumulezi experienţa pe care toţi angajatorii o cer la început, dar îţi poti face şi o reţea de networking, cu care să intri în contact", a spus Ana-Maria Cârstea, specialist resurse umane Adevărul Holding. Ea a mai spus că următoarele stagii de practică de la Adevărul Holding vor avea loc în luna iunie, iar în acest caz înscrierea va avea loc până la 15 mai. Cei care vor să facă internship în vacanţa de vară vor avea ocazia să vină la stagii de practică în luna septembrie, dar înscrierea va avea loc până la 1 august.

Înscriere online

Tinerii care nu au reuşit să viziteze Târgul Absolvenţilor, desfăşurat între 15 şi 16 aprilie la Sala Palatului din Capitală, pot accesa site-ul www.targulabsolventilor.ro, unde sunt afişate ofertele companiilor participante. În total, în cele două zile de târg , peste 4.000 de tineri şi-au încercat norocul. Cristina Berjeni e studentă în anul I la Jurnalism şi vrea să vadă ce înseamnă de fapt să lucrezi ca ziarist. „E important să ştii din timpul facultăţii cum lucrează jurnaliştii de fapt. Iar internshipul este important pentru experienţă", a spus Cristina.

Teodora Bratu vrea să lucreze în relaţii publice şi pentru asta urmează cursurile unei facultăţi de profil. „ La facultate învăţăm multă teorie, dar practică mai puţin. Or eu tocmai asta vreau să văd: cum se lucrează efectiv. E importantă şi teoria, dar trebuie să ai prilejul să o poţi aplica", a spus Teodora. Târgul Absolvenţilor a fost organizat de Junior Achievement România, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii, World Educate Business Association şi a fost susţinut de Adevărul Holding.

"La facultate învăţăm multă teorie, dar practică mai puţin. Or eu tocmai asta vreau să văd: cum se lucrează efectiv."
Teodora Bratu
studentă

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite