Spitalul din Sibiu – moartea vine la braţ cu brancardierul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O comisie medicală investighează împrejurările în care un sibian, însoţit de un brancardier, a căzut pe scara spitalului şi a decedat după câteva zile.

Sibianul Ion Malanga avea 62 de ani şi, iniţial, a ajuns la spital pentru o serie de investigaţii, fiind bolnav de cancer. Familia bărbatului povesteşte că în a doua zi de Paşti, în 16 aprilie, bărbatul a plecat să facă nişte radiografii, însoţit de un brancardier.

„Un brancardier, în loc să-l ducă pe cărucior, l-a luat şi l-a coborât pe scări. Tatăl meu mi-a explicat că, în timp ce cobora scările, brancardierul s-a împiedicat şi a căzut cu el pe scări şi şi-a spart capul. A zis că brancardierul l-a pus pe cărucior, l-a dus la Urgenţă unde a fost cusut în ultimul hal. După ce l-au cusut nu i s-a făcut nicio investigaţie, nimic, radiografie, nimic. Au zis să venim miercuri, că îi dau drumul acasă. L-au pansat, ni l-au dat acasă", povesteşte Marcel Malanga, fiul bărbatului decedat, în vârstă de 30 de ani.

Trimis acasă, bărbatul a intrat în comă

La două zile de la externare, fiul victimei povesteşte că tatăl său a început să acuze dureri de cap. Seara, i s-a făcut rău în baie, a fost chemată salvarea, iar Ion Malanga a ajuns la Urgenţă în comă. „La radiografie i-a ieşit cheag de sânge la creier, din cauza căzăturii. Au vrut să-l opereze, ne-a chemat doamna doctor să venim să dăm semnătură dacă să-l opereze sau nu şi au zis că 90% nu garantează, că nu ar face faţă operaţiei şi i-am dat semnătură ca să nu-l opereze deocamdată", continuă fiul bărbatului.

De când s-a reîntors la spital, Ion Malanga a stat internat la Reanimare. Miercuri, 25 aprilie, la prânz, copiii intraţi în Reanimare în timpul programului de vizită, pentru a-şi vedea tatăl, au aflat cu stupoare că acesta nu mai este.

Legiştii sunt categorici

Joi, 26 aprilie, medicii din cadrul Institutului de Medicină Legală Sibiu au eliberat certificatul de deces al pacientului în care cauza decesului este „hemoragia cerebrală, cauzată de traumatism cerebral prin cădere".

Drept urmare, Parchetul Sibiu s-a autosesizat în acest caz şi a deschis un dosar de cercetare, urmând să se stabilească încadrarea juridică în privinţa personalului medical de la Sibiu. Cazul a declanşat cercetări şi la unitatea medicală, unde familia bărbatului a depus o plângere. Primele verificări au confirmat că, după lovitura la cap, lui Ion Malanga nu i s-a făcut examen tomograf. Iar concluziile legiştilor, la autopsie, au fost foarte clare: Ion Malanga a murit din cauza loviturii la cap.

Potrivit certificatului medical constatator al decesului, afecţiunea care a provocat decesul este hemoragia cerebrală, iar ca şi cauză determinantă medicii legişti menţionează traumatismul cranio-cerebral prin cădere de la înălţime.

Cazul lui Ion Malanga a fost analizat ieri, 2 mai, de Comisia de Etică şi Deontologie Medicală a Spitalului. La final, reprezentanţii unităţii sanitare au recunoscut că s-au constatat o serie de deficienţe, fără a spune care, şi au amânat verdictul pentru vineri, 4 mai.  „S-au constatat unele deficienţe de respectare a indicaţiilor stabilite pentru conduita pacientului. În vederea clarificării nerespectării acestora, respectiv a modului de manageriere a pacientului în perioada primei internări, Comisia a solicitat date suplimentare care vor fi analizate vineri, înainte de elaborarea unor concluzii şi de luarea unor măsuri necesare în acest caz", a spus Decebal Todăriţă, purtător de cuvânt al spitalului.

Nu vrea despăgubiri, ci dreptate

Familia bărbatului, care a depus o reclamaţie şi la Colegiul Medicilor şi a dat declaraţii şi la Parchet, în acest caz, aşteaptă acum hotărârea. Membrii familiei nu sunt încă hotărâţi să ceară sau nu despăgubiri, dar vor ca persoanele găsite vinovate să nu mai profeseze niciodată în spitale.

„Nu mi se par prea corecte amânările acestea. Nu mi s-a luat nicio declaraţie, doctoriţa nu vrea să stea de vorbă, ne-a ocolit, nu mi-a oferit nicio explicaţie. Sper să se ia o decizie corectă şi să nu mai lucreze asemenea oameni în spitalele româneşti. Sută la sută, consider că tatăl meu a murit din vina medicilor", spune Marcel Malanga, fiul bărbatului mort.

Parchetul s-a autosesizat

Parchetul Sibiu s-a autosesizat în acest caz şi a deschis un dosar de cercetare, urmând să se stabilească încadrarea juridică în privinţa personalului medical de la Sibiu. Cazul a declanşat cercetări şi la unitatea medicală, unde familia bărbatului a depus o plângere.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite