Spitalul de cronici - ultima statie pentru bolnavii parasiti de rude si ramasi fara casa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De mai bine de o luna, un bucurestean si-a gasit adapost in Spitalul de bolnavi cronici si geriatrie "Sf. Luca" din Capitala. D.F., in varsta de 49 de ani, spune ca stie ca nu are unde pleca din

De mai bine de o luna, un bucurestean si-a gasit adapost in Spitalul de bolnavi cronici si geriatrie "Sf. Luca" din Capitala. D.F., in varsta de 49 de ani, spune ca stie ca nu are unde pleca din spital. Medicii povestesc ca, la un moment dat, a avut o tentativa de a pleca, dar s-a intors dupa doua zile. Are o umflatura mai mare ca un pumn la obrazul drept. Totul i se trage de la o tumora la prostata. Deja i-au aparut metastaze osoase. "Anul trecut, prin iulie, am fost operat la urologie. In septembrie, mi-a aparut o galma mica la obraz si de-atunci imi tot creste. Mi-e greu sa si mananc. Am fost pe la multe spitale, dar nimeni nu s-a incumetat sa ma opereze. As lucra ca paznic oriunde, dar cine ma angajeaza in halul in care arat?", povesteste barbatul. Boala l-a macinat si a ajuns numai piele si os. Mana dreapta nu si-o mai poate folosi. Probabil ca i-a aparut o alta tumora. Pacientul este pe strazi de prin 1990. Atunci a divortat si a ramas fara casa. N-a mai apucat sa faca rost de alta. Despre fiul sau stie ca e plecat la munca in Italia. "A venit o perioada in tara, dar a plecat din nou. Mai aveam un nepot, avocat, dar s-a mutat si nu mai am cum sa dau de el", mai spune bolnavul. Barbatul mai povesteste ca pe vremuri a lucrat ca dulgher la un ICRAL. Acum incearca sa-si faca actele de pensionare. Bruma de bani pe care o avea stransa a cheltuit-o. Chiar daca i se va aproba pensia, ii va fi greu sa o primeasca. Va trebui ca Politia sa-i faca mutatie pe adresa de la spital. Directorul spitalului, dr. Gabriela Rahnea-Nita, spune ca are multe cazuri sociale in spital. "Pe cei cu afectiuni oncologice nu-i putem transfera in alta parte. Raman in spital pana in ultima zi de viata. La restul, incercam sa le facem acte de internare definitiva intr-un camin-spital. Multi nu au pe nimeni si sunt prea bolnavi ca sa se descurce singuri. Altii si-au pierdut casele si nu mai au unde pleca din spital".

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite