Specii noi de dinozauri gigantici, descoperite în Sahara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vânătorii de dinozauri au descoperit în deşertul Sahara două specii noi care au trăit cu aproape o sută de milioane de ani în urmă, relatează Realitatea TV.

O echipă de experţi, condusă de paleontologul de la University College Dublin (UCD), Nizar Ibrahim, a petrecut o lună în deşert şi a călătorit peste 8.000 de kilometri prin munţii Atlas. Situl unde a avut loc excavaţia se află în sud-estul Marocului, la graniţă cu Algeria, unde în perioada Cretacică curgea un râu mare cât Dunărea.

Paleontologii au găsit acolo un fragment din ciocul unei reptile gigantice zburătoare şi un os lung de peste un metru, aparţinând unui sauropod, care indică faptul că animalul avea 20-30 de metri lungime. Acesta ar putea fi cel mai mare dinozaur cu gât lung de până acum.

Expert în dinozaurii nord africani, Nizar Ibrahim a declarat că "în urma examinărilor la faţa locului, suntem aproape siguri că este vorba despre o specie nouă". "Cele mai multe descoperiri de pterozaur de până acum erau doar fragmente de dinţi şi oase, aşa că este minunat să găsim şi un fragment mare de cioc".

Oamenii de ştiinţă cred că dinozaurul zburător nou descoperit avea o anvergură a aripilor de 5-6 metri şi era înrudit cu specia nord-americană Quetzalcoatlus, ale cărui aripi aveau o anvergură de peste 15 metri.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite