Specializarea în turism poate ajunge la 50.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Industria ospitalităţii este aşteptată să aducă investiţii de un miliard de euro în următorii 3 ani. În acest context, cererea de forţă de muncă este tot mai mare şi presupune

Industria ospitalităţii este aşteptată să aducă investiţii de un miliard de euro în următorii 3 ani. În acest context, cererea de forţă de muncă este tot mai mare şi presupune specializare, însă, cum în România şcolile de profil aproape că nu există, singura soluţie este trainingul în străinătate. Un an la o şcoală de renume - cele mai mari sunt Lausanne şi Cornell - poate ajunge şi până la 50.000 de euro.

"Turismul nu este o industrie foarte mare şi, ca urmare, a intra în el nu este uşor. Problema cea mai mare a celor care vor să lucreze aici este că nu au unde să se pregătească şi nu se pot forma de o manieră potrivită pentru ceea ce se cere în piaţă în acest moment", spune Lucian Marinescu, asociat în cadrul firmei de consultanţă şi management în domeniul ospitalităţii Trend Hospitality. Acesta va investi câteva mii de euro pentru a urma cursurile şcolii de la Cornell, din Statele Unite.

Ce îţi aduce un astfel de curs? "Dacă vrei să ajungi manager de top, există două soluţii: cea clasică, să o iei de foarte de jos, din poziţii entry-level, să lucrezi pas cu pas şi să înveţi prin practică. Apoi există şi şcoli de profil foarte bune, dar nu în România, unde poţi merge să te instruieşti", explică Marinescu. Până în acest moment, strategia sa a fost "cea clasică": s-a angajat într-un post de recepţioner la fostul hotel Dorobanţi (actualul Howard Johnson Grand Plaza) după terminarea facultăţii, apoi a urcat până la poziţia de director de hotel la Howard Johnson. Acum este partener într-o firmă ce activează într-un un sector relativ nou în România - consultanţa în domeniul ospitalităţii.

O diplomă a unei şcoli de renume îţi poate aduce şi o majorare salarială considerabilă.

Mai multe diplome, mai mulţi bani

"Industria are un renume relativ prost în ceea ce priveşte modul în care oamenii sunt recompensaţi pentru munca prestată. Este unul dintre cele dinamice şi vii domenii de activitate, iar remuneraţia oamenilor nu se ridică la nivelul efortului ce se cere", consideră Marinescu. El se va specializa pe partea de investiţii, real-estate şi finanţări de hoteluri. Alegerea şi-o motivează prin faptul că deja piaţa cere specialişti, nu se mai caută "oameni buni la toate". Vrei să ajungi manager de top? "Dacă ai timp şi răbdare, o iei pe drumul cel lung. Dar durează foarte mult pentru că, industria fiind una mică, nici slujbele nu sunt foarte multe şi nici mişcările de personal nu sunt foarte dese. În 10 ani poţi ajunge general manager de hotel. În momentul de faţă nu mai este chiar atât de multă nevoie de experienţă, acum activează aici destui jucători internaţionali", consideră Marinescu.

Mircea Drăghici şi-a investit banii proprii - 50.000 de euro - într-un masterat la şcoala elveţiană Lausanne. Pentru România, suma poate părea exorbitantă. Însă, spune el, nu îşi face griji în privinţa recuperării sumei.

"Masteranzii au un salariu de pornire, în funcţie de experienţa în domeniu, de 2.000 de euro şi acesta poate ajunge şi la 8.000 de euro", explică Drăghici. Acesta a părăsit anul trecut funcţia de secretar general al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism şi a lucrat, o perioadă, şi în cadrul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, ocupându-se de partea de turism.

Odată ce ai terminat o şcoală cum este cea de la Lausanne, consideră Drăghici, nu îţi mai faci griji cu privire la a găsi un loc de muncă: piaţa ştie deja de tine. Mai ales că, după un masterat, eşti specializat pe un anumit sector. "Facultatea te formează, un masterat te canalizează către un anumit domeniu", explică Drăghici. El spune că se aşteaptă la un salariu de minimum 2.000 de euro în contextul în care s-ar întoarce să lucreze în România după terminarea masteratului. Însă nu s-a hotărât în privinţa acestui aspect. "Fiind la Lausanne îmi dau seama cât timp am pierdut făcând facultatea în România", spune Drăghici. Domeniul care îl atrage este, totuşi, cel de consultanţă în domeniul ospitalităţii.

Industria fiind una mică, nici slujbele nu sunt foarte multe şi nici mişcările de personal nu sunt foarte dese. În 10 ani poţi ajunge general manager de hotel.
Lucian Marinescu
Asociat al firmei de consultanţă Trend Hospitality

Masteranzii au un salariu de pornire, în funcţie de experienţa în domeniu, de 2.000 de euro, şi acesta poate ajunge şi la 8.000 de euro
Mircea Drăghici
fost secretar general al ANAT

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite