Spatiul verde al Capitalei, inghitit de constructii-mamut si betonari masive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Planul de urbanism general al orasului este gandit pentru a aduce spaga, si nu pentru a proteja zonele verzi

Tot mai multe constructii-mamut si centre comerciale sau de afaceri impanzesc Bucurestiul, multe dintre acestea strivind cu enormitatea lor putinele zone verzi care au mai ramas. In mod cu totul ciudat, municipalitatea concesioneaza preferential terenuri unor asa-zisi mari investitori, care, in unele cazuri, s-au dovedit firme cu mari probleme financiare, venite pe malul Dambovitei pentru a se redresa (cazul investitorilor turci de la mall-ul Lujerului). Multe centre comerciale, de tip mall sau hipermarket, au fost amplasate in centrul orasului, creand probleme de circulatie. In afara de faptul ca distrug pe hectare intregi spatiul verde, pe care il betoneaza pentru parcari, aceste platforme betonate creeaza mari probleme canalizarii, care trebuie sa preia apa de ploaie, care, altfel, se scurgea in pamant. Spre deosebire de tarile civilizate, unde astfel de centre sunt amplasate departe de aglomeratia oraselor, in zone aerisite, cu suficiente spatii de parcare, cele din Bucuresti atrag populatia in zone aglomerate, cu un numar insuficient de locuri de parcare (centrele Bila sau cele de la Orhideea ori Pantelimon). Aminteam ca, uneori, betonarile s-au facut pe terenuri concesionate de Primaria Capitalei preferential, cum este cazul mall-ului din zona Lujerului. In acest timp, indicii tot mai ingrijoratori de poluare il obliga pe primarul general, Traian Basescu, sa restrictioneze traficul greu in oras. De altfel, pentru functionarii municipalitatii nu conteaza aerul tot mai toxic al orasului si diminuarea continua a suprafetelor verzi, ci sunt interesati mai mult de anumite afaceri. Astfel, chiar si Planul de urbanism general, care ar fi trebuit sa protejeze copacii si zonele verzi, a fost conceput, in unele cazuri, pentru obtinerea de spaga. Un bun exemplu este Calea Dorobantilor, care apare ca zona protejata, unde nu se pot construi decat vile. Or, ar fi absurd ca un investitor sa cumpere un imobil pe Dorobanti, unde preturile pe metrul patrat de teren ajung aproape de maximul din Capitala, doar pentru a-si construi o vila, pe o artera destul de poluata. Cei mai multi investitori ar dori sa construiasca acolo centre de afaceri sau magazine, iar acest lucru este posibil numai prin realizarea de catre arhitecti a unui nou plan de urbanism de detaliu sau zonal, care sa modifice chiar Planul general. Astfel de planuri de urbanism costa enorm, zeci de mii de dolari, pe langa volumul de munca necesar, si trebuie aprobate apoi de consilierii locali, ceea ce inseamna multa birocratie si alte portite pentru spagi. Si cazul Caii Dorobantilor nu este singular. Ziarul Adevarul a mai scris despre taierea salbatica a copacilor si distrugerea spatiului verde pe un teren din spatele Casei Presei, pe Soseaua Bucuresti-Ploiesti. Cladirea de aici, desi nu are o inaltime foarte mare, se va intinde pe trei corpuri imense, iar autorizatia de constructie a fost semnata de primarul PNL Andrei Chiliman. "Bucurestiul are 9,08 metri patrati de spatiu verde pe cap de locuitor. Spatiul verde are o singura solutie in momentul de fata: conservarea a ceea ce avem", spunea Basescu, in campania electorala de acum doua luni. El se lauda ca, din demolarile de chioscuri, a recuperat circa 180.000 de metri patrati de spatii verzi, dar nu spune nimic despre hectarele intregi distruse de diversi investitori romani si straini, cu aprobarea sa ori a primarilor de sector.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite