Şpăgile de la Bac, negociate mai ceva ca la piaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

DNA cere arestarea mai multor profesori gălăţeni care au încercat să distrugă probe din dosarul fraudei la Bacalaureatul din 2010. Directoarea liceului particular gălăţean „Dimitrie Cantemir“, Maria-Elena Onu,  este acuzată de DNA că a făcut o afacere din fraudarea examenului de Bacalaureat.

Maria -Elena Onu, dar şi fiica sa, Roxana, avocată în Capitală, au fost trimise în judecată pentru fapte de corupţie, alături de cinci profesori supraveghetori şi membri ai comisiei  de corectură şi de 10 absolvenţi de liceu. Mâine, Curtea de Apel Bucureşti va decide dacă îi arestează pe Maria-Elena Onu, pe fiica sa, Roxana, dar şi pe unul dintre candidaţii care au dat mită pentru a promova examenul de Bacalaureat, în 2010. Aceştia sunt judecaţi în libertate, însă sunt acuzaţi că ar încerca să influenţeze martori şi să distrugă probe pentru a scăpa de ancheta penală.

Elevii, instruiţi în curtea liceului

Maria-Elena Onu a cerut 166.000 de lei (40.000 de euro) unui număr de 28 de absol­venţi ai Liceului „Dimitrie Cantemir", pentru a interveni pe lângă profesorii care se ocupau cu organizarea ­BAC-ului, sesiunea iunie 2010. Probele la care elevii erau nepregătiţi erau cele scrise la Limba şi literatura română, Istorie şi Geografie. Directoarea s-a întâlnit cu absolvenţii, la 27 iunie 2010, în curtea liceului şi i-a învăţat cum să fraudeze examenul. Fiecare elev trebuia să aibă la el între 10 şi 20 de lei, bani care urmau să fie daţi supraveghetorilor „pentru ca aceştia să dea dovadă de indulgenţă şi să-i lase să se inspire unul de la altul sau din materiale de tip copiuţe".  În situaţia în care nu ştiau subiectele, iar supraveghetorii erau exigenţi, elevii au fost învăţaţi să nu dea foile de examen albe şi li s-a spus să scrie enunţul subiectului de mai multe ori, pentru ca din cele patru pagini să fie scrise cel puţin trei. Elevii au fost învăţaţi să memoreze ultimele cuvinte scrise, pe ultimul rând, de la prima pagină şi de la ultima. Motivul: lucrarea era identificată mai uşor de către profesorii corectori, iar nota era mărită în funcţie de banii oferiţi.

„Taxa" pentru promovare

Audiaţi la DNA, elevii au povestit care era „mercurialul" BAC-ului. Constantin Popa a explicat că „pentru promovarea examenului suma de bani era variabilă, în funcţie de ceea ce a scris fiecare, ajungând să dea şi o mie de lei pentru fiecare disciplină. Suma exactă pe care trebuia să o dea fiecare elev urma să fie stabilită de profesorii corectori". Silviu Amorţilă şi Tatiana Condurache au declarat că au aflat de la colegi că pentru „intervenţiile" Elenei-Maria Onu l-a proba de Limba şi literatura română trebuia dată o sumă cuprinsă între 800-1.000 de lei. Daniel Cuciurea a povestit la DNA că Onu „le-a spus celor prezenţi că pentru intervenţiile pe care urma să le facă trebuia să dea 2.000 de lei pentru fiecare examen scris".

40 de mii de euro a cerut directoarea Liceului „Dimitrie Cantemir (Galaţi) de la 28 de elevi, asigurându-i că vor lua Bacalaureatul.

Note de 3 transformate în 10

Directoarea Maria-Elena Onu a sunat-o pe profesoara Mariana Lazanu, membră în comisia de evaluare la Limba şi literatura română pentru a mări notele unor elevi.

Maria-Elena Onu: Pă fraţii ăia (n.r. Viorel şi Nicolae Orghei), i-ai găsit?

Mariana Lazanu: Da! E unu' care a avut 3,80! Unu dintre ei...

M.E.O.: Da!

M.L.: Unul dintre ei, că nu a  fost la mine! Aşa! Imediat, staţi că...mi-am notat....Aşa! deci, eu zic aşa! Deci acela Viorel...

M.E.O.: Da!

M.L.: De la 3,80 are 5...

M.E.O.: Da!

M.L.: A fost la dumneavoastră sau la cealaltă?

M.E.O.: Nu! Nu la mine!

M.L.: Şi....mai trebuie dat?

M.E.O.: Păi, da! Păi, da ­mi-a dat...

M.L.: Da?

M.E.O.: Mi-a dat 5!

M.L.: Da?

M.E.O.: Bine! Da!

M.L.: Aşa! Şi i-a dat 5 şi a  rămas acum pentru cealaltă colegă! Cu...

M.E.O.: Şi la celălalt?

M.L.: Iar la celălalt nu vrea să-i dea!

M.E.O.: Cât are?

M.L.: Celălalt are 3 şi ceva! Deci, are mai puţin...Şi a zis că nu! Sub nicio formă! Ia staţi să mă uit, că aveam aici în poşetă!

M.E.O.: Păi băiatu e solvabil! Trebuie să rezolve!

M.L.: Eu i-am zis! Şi a zis că nu!

M.E.O.: Staţi aşa să vă zic! Da!

M.L.: Da, e celălalt...Fratele...

M.E.O.: Şi la celelalte care ­ţi-am dat ai găsit ceva?

M.L.: Aşa! Munteanu N. Mihai. E la colega ei, s-a nimerit tot la doamna asta!

M.E.O.: Da!

M.L.: E la economic! Are 2,70 şi nu! Nu poate!

M.E.O.: Da!

M.L.: Deci e foarte micuţă asta!

M.E.O.: Da!

M.L.: Aşa! Şi acum mai avem pe Gina Angheluţă...Aşa! E de 5!

„Acela îi solvabil!"

Într-o altă discuţie telefonică, profesoara Maria Lazanu i-a promis Mariei-Elena Onu că-i va da nota 10 unui elev care a făcut o lucrare de nota 3.

Mariana Lazanu:
A, găsit-o şi pe aia al lu' Banea!

Maria-Elena Onu:
Aşa!

M.L.: E de...

M.E.O.: N-aud.

M.L.: E de nota 3!

M.E.O.: Aoleu! Mai lucreaz-o!

M.L.: Da! Bine! La prânz rezolvăm!

M.E.O.: Stai, că nu, se aude cu întreruperi! Ce spuneai?

M.L.: Da! Bine atunci, mă căutaţi în pauză!

M.E.O.: La...când ies bărbaţii!

M.L.: Îhî! Bine!

M.E.O.: Cu 10, da?

M.L.: Da, da, da!

M.E.O.: Bine! Şi pe-a lui Sorin?

M.L.: Nu ştiu, încă nu! Ă, acela, fratele?

M.E.O.: Nu, nu, nu! Care ­n-aveai datele...!

M.L.: De acela nu ştiu.

M.E.O.: Ai caută-le pe-a fratelui, pe Sorin şi Banu Nicuşor şi fratele! Da!

M.L.: Da, bine! Vorbim!

M.E.O.: Şi acela, şi acela şi Banea, Banea Ionel! Acela îi solvabil!

M.L.: Nu ştiu acum. Ce poate...!

M.E.O.: Ai, vezi ce mai găseşti prin agendă! Ne mai trebuie doi!

„Au nişte scoruri de rămâi mort"

Maria-Elena Onu era nemulţumită că profesorii care corectau contestaţiile au ridicat preţul de trecere la 1.000 de lei.

Maria-Elena Onu: Ia zi, la Istorie poţi să afli cine este tot acolo?

Iulia: Azi este?

M.E.O.: Da! Da!

I.: DA! Da' după patru!

M.E.O.: Nu, nu că le-a făcut! Deja s-au fixat şi contestaţiile! Cine-i la contestaţii, se ştie?

I.: A, da?

M.E.O.: Da! Auzi au nişte scoruri de rămâi mort! Nu lucrează...

I.: Ei, lasă!

M.E.O.: Nu lucrează sub zece milioane!

I.: Ei, lasă! Cum mă! Zece?

M.E.O.: Zece, mă! Zece! Zece ca să-i pună 5!

I.: ...Îţi zic e sfărşitul lumii!

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite