Spaga pentru presedintele sectiei comerciale a Tribunalului Galati

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Misterul privind modul de operare a celui mai tare lichidator judiciar de pe piata Galatiului, firma ieseana "Expert Lichidator", adusa in zona de consilierul guvernamental Fanel Pavalache, pare a se

Misterul privind modul de operare a celui mai tare lichidator judiciar de pe piata Galatiului, firma ieseana "Expert Lichidator", adusa in zona de consilierul guvernamental Fanel Pavalache, pare a se risipi odata cu iesirea la iveala a dedesubturilor afacerii. Venit in urma cu trei ani "la toarta" lui Pavalache, lichidatorul iesean a reusit in scurt timp sa acapareze peste 300 de societati comerciale aflate in lichidare judiciara (de pe urma carora castigurile sunt de sute de miliarde de lei), desi, asa cum a prezentat de curand ziarul Adevarul, patronul firmei, profesorul Cristian Velicu, este incompatibil cu aceasta activitate. Dovada a acestei interdictii de a lucra in domeniu este faptul ca "expertul" Cristian Velicu apare in Sectiunea a cincea (incompatibili) a Tabloului Uniunii Nationale a Practicienilor in Reorganizare si Lichidare. Acest "mic" amanunt nu a contat pentru sefa judecatorilor sindici (magistratii care supravegheaza lichidarile si reorganizaile judiciare), Elena Romila, presedinte al Sectiei comerciale din cadrul Tribunalului Galati. Magistratul galatean a vazut in aceasta incompatibilitate o sursa de castig si si-a angajat sotul la "Expert Lichidator". Initial, Victor Romila era platit in sistem de colaborare, dupa care a devenit "lucrator" cu carte de munca pe functia de sef de serviciu. Surse din firma ieseana afirma ca patronul Velicu l-a angajat pe sotul judecatoarei la interventia ex-presedintelui Tribunalului Galati, magistratul Alexandrina Zaharia, care dorea sa-si rasplateasca astfel oamenii apropiati. Despre spaga pe care lichidatorul o dadea magistratului-presedinte al sectiei comerciale, spun aceleasi surse, Cristian Velicu s-a exprimat in mod elegant: "Dadeam o renta pentru doamna judecator". De la sfarsitul lunii septembrie a.c., "Expert Lichidator", prin adresa nr. 1382/29.09.2003, il anunta pe seful de serviciu fara subordonati si fara lucrari (Victor Romila) ca intre el si firma au incetat raporturile de munca. Din document nu rezulta insa daca firma care lichideaza cele mai "grase" societati din zona a gasit o noua forma de ambalare a spagii oferite doamnei judecator. Magistratul-rentier Elena Romila, neplacut impresionata de faptul ca este cautata de ziarul Adevarul, care doreste sa afle amanunte despre "activitatea" domniei-sale, a pus rapid punct dialogului: "Nu stiu in ce masura putem discuta. Stiu ca sunteti de la ziar... Sa anunt si eu conducerea. Stiu ca exista un purtator de cuvant, asa ca... buna ziua!".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite