Sorin Ovidiu Vântu, aproape de prescrierea faptelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu este tot mai aproape de prescrierea faptei de uz de fals de care este acuzat în dosarul privind constituirea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID).

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu este tot mai aproape de prescrierea faptei de uz de fals de care este acuzat în dosarul privind constituirea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID).
Avocatul lui Vântu, Marian Nazat, a depus o cerere de reziliere a contractului cu omul de afaceri, acesta, la rândul său, cerând un nou termen de judecată pentru angajarea unui apărător. Întrucât Sorin Ovidiu Vântu a mai solicitat şi în decembrie 2005 termen pentru angajarea unui avocat, instanţa a decis, ieri, că, indiferent dacă, până săptămâna viitoare, omul de afaceri nu îşi găseşte apărător, procesul va fi judecat. Ieri trebuia audiat la Judecătoria Sectorului 1 fostul trezorier de la SOV Invest, Cristian Dobre, citat cu mandat, întrucât lipsise de două ori de la audieri. Dobre este persoana care s-a ocupat de întocmirea documentaţiei pentru înfiinţarea BID. Anul trecut, Judecătoria Sectorului 1 l-a condamnat pe Vântu la doi ani de detenţie în acest dosar, însă soluţia a fost contestată de omul de afaceri la Tribunalul Bucureşti, care a dispus rejudecarea cauzei. Fapta pentru care Vântu este judecat se prescrie peste o lună.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite