Sorin Leoveanu: „Sistemul teatral este în moarte clinică“

Sorin Leoveanu a câştigat pentru a doua oară, în trei ani, premiul Uniunii Teatrale din România, pentru rolul Lucio din ­„Măsură pentru măsură“, de la Naţionalul craiovean. Unul dintre cei mai talentaţi actori ai momentului, Sorin Leoveanu, 34 de ani, joacă în prezent la trei teatre din ţară, la Metropolis şi Bulandra din Bucureşti şi la Teatrul „Marin Sorescu“ din Craiova.

Cu toate că se arată onorat de distincţiile primite, Sorin Leoveanu nu ezită să atace dur sistemul teatral din care face parte. El crede că în instituţiile de spectacol, actorii nu sunt respectaţi şi îşi fac meseria fără să fie motivaţi de calitate.

Actorul craiovean povesteşte şi un episod inedit din cariera lui. În 2004, după roluri apreciate, în „Hamlet“ şi „Revizorul“, Leoveanu a emigrat în Canada, unde a luat-o de la zero, fără să spună nimănui că în România era un actor remarcabil. Pentru a supravieţui, el s-a angajat ca manipulant de marfă, într-un supermarket.

Dan Boicea: Ai fost de multe ori un contestatar al sistemului teatral. În prezent, te mai nemulţumeşte ceva?

Sorin Leoveanu: Eu cred că nu există un sistem teatral în România, pentru că nu se poate să treacă stagiuni întregi, la nivel naţional, fără să se întâmple nimic, în teatre, decât spectacole facile. E ca şi cum ne minţim şi ne batem joc de toate visele pe care le-am avut la facultate.

Sunt convins că teatrul nu se poate face fără idealism, adică fără dorinţa pentru calitate. Uită-te ce teatru au nemţii, ungurii, cehii sau polonezii! La noi este un „dolce far niente“ non- stop! Ne batem pe burtă şi pe umăr tot timpul, noi ne înjurăm, noi ne pupăm şi, de fapt, dacă mergi prin teatre, sunt nişte lucruri care nu se mai întâmplă de zeci de ani, în alte sisteme, din străinătate. Ca să nu mai vorbim de felul în care sunt priviţi actorii.

Vrei să-mi spui că ministrul Culturii ştie ce se întâmplă în teatre? Habar nu are! Sistemul teatral românesc este într-o moarte clinică sigură. Să mergi prin ţară, să vezi care este starea actorilor şi ce lipsă de energie au ei. Sunt deprimaţi, pentru că nu îi motivează nimic, deşi ar trebui să-i stimuleze calitatea. Mă refer la o foarte bună organizare, la profesionalism, la concentrare maximă.

Premiul UNITER pentru rol secundar pe care l-ai acceptat, pentru a doua oară, poate însemna o oarecare înregimentare, în acest sistem pe care tu îl conteşti?

 Eu contest în primul rând lipsa implicării şi lipsa calităţii în spectacolele de teatru, în regie, în actorie. Şi eu fac parte din sistem, atâta timp cât exist în el şi sunt plătit de el, dar nu mă reprezintă. Sub nicio formă! Nici nu are cum, pentru că nu este alături de mine şi nici măcar nu ştie că trăiesc.

Cu toate astea, mărturisesc că aceste două premii UNITER, şi nu numai ele, chiar mă onorează. Sincer! De ce? Pe de o parte, îmi dau seama că patru sau cinci oameni dintr-un juriu nu îţi pot spune că eşti bun sau prost, şi pe de altă parte, îmi dau sentimentul că ceea ce fac chiar contează. Nu numai nopţile mele pierdute sau sănătatea mea, ci şi ale altora.

„Îmi doresc să fiu cel mai bun actor!“

 Te mulţumeşte că ai primit două premii UNITER pentru rol secundar, pentru moment? A mai rămas de bifat cel pentru rol principal. Este o ţintă pe care ţi-ai stabilit-o?

 Mi se pare mai greu să faci un rol secundar bine, decât un rol principal, pentru că la cele principale te ajută foarte mult şi piesa, dar şi tot ce se întâmplă în jurul tău. Asta nu înseamnă că e facil. Chiar deloc. Este groaznic să vezi un actor prost,

care ratează un rol principal. Premiul despre care ai vorbit nu este ţelul meu, dar pe undeva, el există, în aşteptările mele. Îmi doresc să fiu cel mai bun actor. Absolut! Toţi îşi doresc, mai ales dacă eşti nominalizat alături de oameni pe care îi admiri. Atunci, importanţa premiului se dublează.

Cu toate că ai luat multe premii, te deranjează, totuşi, că eşti prea puţin cunoscut, în rândul publicului? Tu nu eşti o vedetă pe care să o recunoască lumea pe stradă...

 Eu nici n-am vrut vreodată să merg la televizor, pentru că nu sunt genul. Numai cine nu vrea nu apare la televizor. Nu mă deranjează că nu mă recunoaşte lumea pe stradă, ci dimpotrivă. Înseamnă mai mult pentru mine dacă a doua sau a treia zi după spectacol îmi intersectez privirea cu cineva pe stradă, pe care nu îl cunosc şi persoana respectivă se uită la mine într-un anumit fel. E mult mai important decât dacă mi-ar vedea poza, în ziar, lângă o femeie cu ţâţe sau o babă violată.

Am avut o perioadă în care mă simţeam bine, prin anii 2000-2001, când toată lumea vorbea, nu de mine, ci de domnul Vlad Mugur, despre „Hamlet“, spectacolul de la Teatrul Naţional din Cluj. Mă gâdila puţin, şi vizual, şi la ureche, dar mi-a trecut. Dacă mi-aş fi dorit, nu aş fi ratat numeroasele trambuline pe care le-am avut.

Un actor ca tine, atât de complet, poate să agonisească avere, să aibă o casă frumoasă, o maşină, un cont în bancă, fără să joace în telenovele sau reclame?

 Cu salariile astea mizere, nu! De unde? Cum? Şi eu îmi doresc să-mi schimb maşina, dar nu pot. Măcar atât. E o maşină franţuzească, merge bine, dar nu are airbaguri. Am avut un accident groaznic şi n-am mai avut bani să le pun la loc.

Ciudatele aventuri ale lui Sorin Leoveanu

În 2004 ai emigrat în Canada, şocând pe toată lumea, după ce erai în plină ascensiune, cu roluri în „Hamlet“ şi „Revizorul“, despre care se vorbea mult...

 Da. Am plecat un an, un an jumate. Mă săturasem. Mi se tăiase. După „Hamlet“ am simţit o lovitură groaznică. Mi-am dat seama că, indiferent dacă ne tăiem venele pe scenă sau ne dăm viaţa, nu se întâmplă absolut nimic. Sigur, contează pentru sufletul oamenilor, în public, dar ajunsesem la o saturaţie a disperării. N-au avut grijă deloc de spectacole.

Nu vreau să jignesc Teatrul Naţional din Cluj, pentru că de vină este tot sistemul. Normal, şi teatrul a avut vina lui, la acea vreme. N-am mai suportat, s-a deschis o prăpastie. Rămăseserăm toţi şi fără domnul Vlad Mugur... (Reputatul regizor a decedat în 2001, n.r.) M-am săturat instantaneu de tot ceea ce însemna sistemul nostru teatral, de România, de relaţiile dintre noi, de ipocrizie. Şi n-am mai dorit să văd absolut nimic.

Am ales Canada, pentru că era mai uşor de ajuns, dar şi pentru că era mai departe. N-am avut pe nimeni acolo. Am luat-o de la zero, cu absolut tot. A fost şi extraordinar de bine, pentru că m-am liniştit şi am găsit atât de multe răspunsuri la toate întrebările pe care le aveam în ţară. Iar, în momentul în care m-am întors, puteam să calc în orice căcat de câine pe stradă, că nici nu mă interesa.

„Am spălat şi pe jos, în Canada“

 Ai fost la o audiţie şi acolo?

Da, dar a fost bariera limbii. Nu ştiam franceză. Făcusem la Institutul Francez ceva cursuri, de înţeles înţelegeam, numai că nu aveam exerciţiul vorbirii fluente. Totuşi, e mai bine că nu am luat audiţia, pentru că, dacă o luam, mi se deschideau în cap tot felul de idei că ar fi bine să rămân să încerc. Cu siguranţă, ar fi fost o mare greşeală. Telefoanele domnului Lucian Pintilie sunt cele care m-au adus înapoi. Mi-a lăsat un mesaj pe robot, să mă întorc ca să joc în filmul „Tertium non datur“.

 Nu ţi-ai practicat meseria de actor în Canada. Totuşi, din ce ai trăit?

 Nu le-am zis niciodată ce eram eu în România, pentru că nu era cazul. Am făcut toate muncile posibile, am trecut prin toate, am spălat şi pe jos, sigur, în condiţii extrem de civilizate. Am lucrat la supermarketul „Metro“, puneam mâncarea în pungi. Treptat, am evoluat, ajunsesem să pun mâncarea pe rafturi. Puteam să devin chiar şi casier, voiau să mă trimită la un curs, când i-am anunţat că plec. Eram foarte muncitor şi foarte serios.

„Actorii de calitate îşi ajută colegii“

Să zicem că ai un rol secundar, dar joci mult mai bine ca actorul din rolul principal. Polarizezi toată atenţia spectatorilor. Ce faci? Încerci să reduci turaţia, ca să nu-l eclipsezi pe coleg, din respect pentru el?

 Pe scenă nu ar trebui să existe atenţie faţă de coleg, la modul ăsta. În general, nu există milă. Te gândeşti la ce ai de făcut. Sunt actori mari, ca Victor Rebengiuc, care te trag după ei, pur şi simplu.

 Deci nu menajezi pe nimeni, pe scenă.

Niciodată. Teatrul e rău. Cu toate astea, nu te duci la teatru ca să-ţi etalezi ceva. Dacă există diferenţe, nimeni nu are nicio vină. Sigur, observi într-un spectacol cum anumite roluri sunt mai bine făcute, iar altele, mai puţin. Să nu se înţeleagă acum că, dacă prind pe cineva mai tânăr, îl calc pe gură. Dimpotrivă. Şi alţii m-au susţinut pe mine şi încă o mai fac. Sunt puţini actori de calitate care nu îşi ajută colegii. Îi ajută în primul rând prin faptul că ei sunt buni.

Alexandru Tocilescu spunea că un actor îşi dă mai mult viaţa pe scenă atunci când vede că un spectacol este o calamitate. Cu ce arme luptă un actor, ca să salveze un dezastru?

 Când joacă într-un spectacol prost, pe un actor îl doare mult mai mult, sufleteşte. Şi, în acel moment, plusezi, încerci să faci lucrurile cât mai bine, aşa cum speri, aşa cum crezi, aşa cum ţi-ai dori să fie şi te consumi de zece ori mai mult ca într-un spectacol bun, în care toate energiile te ridică pur şi simplu şi te duc foarte departe.

Când e greu, trebuie să lupţi împotriva realităţii şi, de aceea, albeşti mai repede. Când joci într-un spectacol bun, nu prea te doare. De fiecare dată încerci să te bucuri cât mai mult de stările euforice, şi, în acelaşi timp, să fii cât mai lucid.

Cine este Sorin Leoveanu?

Actorul s-a născut în decembrie 1974, la Craiova. A câştigat, anul acesta, Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol secundar, după ce, în 2007, câştiga aceeaşi distincţie, pentru rolul „Porfiri“, din spectacolul „Crimă şi pedeapsă“ după textul lui Dostoievski, în regia lui Yuriy Kordonskiy, la Teatrul Bulandra din Bucureşti. În 2001 a fost recompensat cu Premiul Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, pentru cel mai bun actor, acordat pentru „Hamlet“ şi „Hlestakov“.

Actorul, în vârstă de 34 de ani, joacă în trei spectacole româneşti de top

Sorin Leoveanu poate fi văzut, în prezent, în spectacolele „Hamlet“ (Teatrul Metropolis, Bucureşti), „Crimă şi pedeapsă“ (Teatrul Bulandra, Bucureşti) şi „Măsură pentru măsură“ (Teatrul Naţional „Marin Sorescu“, Craiova).

Tactici de perfecţionare

Cine l-a intimidat pe scenă. „Mi se pare un lucru foarte important să te laşi intimidat de domnii Victor Rebengiuc, Ilie Gheorghe, Toni Tauf de la Cluj sau doamna Melania Ursu. Eşti mult mai câştigat decât dacă te duci şi îi priveşti cu tupeu. Actorii buni nu sunt demonstrativi la lucru, niciodată. Sunt cei mai simpli“.

Cum învaţă. „Se fură. Unui actor bun îi asculţi în primul rând frazarea, îi asculţi gândurile, îi urmăreşti gesturile, eşti foarte atent la detalii. Este foarte important cum respiră un actor bun, cum pune accentele, cum schimbă sensul replicilor şi cum citeşte printre rânduri“.

Tentat de capodopere. „Dacă nu e dificil, n-are sens. Cu cât e mai greu, cu atât sunt mai sincer faţă de mine. Îmi trebuie o miză, fără de care nu aş putea face nimic în teatru. Mă refer la interior, la suflet, la gândurile mele“.

Din nou Shakespeare. L-a jucat pe Hamlet, la Teatrul Naţional din Cluj, şi acum pe regele Claudius, la Teatrul Metropolis din Bucureşti. „Ce personaj vei mai interpreta din «Hamlet»?“, l-am întrebat pe actor. „Pe toate!“, a răspuns Leoveanu.

„La Craiova, în cadrul Festivalului Shakespeare din primăvara viitoare. Cred şi sper că o să vină Robert Wilson, unul dintre cei mai mari regizori din lume. Spectacolul durează două ore, se numeşte „Hamlet. Un monolog“ şi are un singur actor care joacă toate rolurile. Adică e şi Claudius, şi Hamlet, şi regina, şi Ofelia, şi Polonius. Apoi, mă opresc. Trebuie să fii cel mai nebun să încerci aşa ceva“. În momentul de faţă repetă, la Craiova, cu regizorul englez Tim Carrol, pentru spectacolul „Odiseea“, de Homer.

Este foarte dureros să vorbim despre şcoala de acum. Pentru studentul de la Teatru, lucrurile sunt foarte simplificate şi capătă superficialitate. El trece prea repede prin şcoală şi nu mai are nici ştiinţă, nici dorinţă

 Sorin Leoveanu, actor 

Înveţi mai mult dacă te duci până la capăt, conştient, pe un drum rău, în loc să-l abandonezi. Este foarte mult de învăţat din spectacolele proaste. Chiar mai mult decât din cele bune.

Sorin Leoveanu, actor