Şomeri cu indemnizaţii mai mari de 1.500 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recesiunea economică a început să facă victime şi în rândul angajaţilor cu salarii mari. Salariaţii cu venituri foarte mari din judeţ s-au trezit fără locuri de muncă,  mulţi dintre ei îngroşând rândurile şomerilor.

În Bihor există două persoane a căror indemnizaţie de şomaj depăşeşte lunar 1.500 de lei şi alte opt persoane au indemnizaţii de peste 1.000 de lei. În ultimele luni, efectele crizei financiare au fost resimţite din plin şi de favorizaţii sorţii. Conform spuselor lui Dorel Drăghici, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bihor, în judeţ există şi şomeri care provin din rândul angajaţilor cu vechime de peste 20 de ani şi din conducerile unor firme private, specializate în domeniul telecomunicaţiilor. Potrivit informaţiilor AJOFM, „şomerii de lux” câştigau lunar salarii de zeci de mii de lei vechi.

De la salariu de director la indemnizaţie de şomer

Unul dintre „şomerii de lux” a lucrat la firma Romtelecom, altul  a fost în conducerea unei reprezentanţe a unei mari companii de vânzări. Cei doi bihoreni au trecut de la încasări ce reprezentau în jur de zece salarii medii nete pe economie la indemnizaţia de şomaj. Însă o indemnizaţie ceva mai mare decât cele luate de majoritatea şomerilor, adică de peste 1.500 de lei. „În baza noastră de date figurează zece şomeri care primesc indemnizaţii de şomaj a căror valoare depăşeşte suma de 1.000 de lei. Aceştia provin din cadrul unor firme cu obiect de activitate- telecomunicaţiile. Aceştia figurează ca înregistraţi în evidenţele noastre din august 2008”, spune Dorel Drăghici.

Om bogat, om sărac

Cel mai mare ajutor de şomaj îl primeşte orădeanul care a lucrat la Romtelecom şi are o experienţă în muncă de peste 20 de ani.  Acum acesta primeşte de la stat ajutor de şomaj în cuantum de 1.525 de lei pe lună.

Nu la fel de norocos este Mugurel Mârze. În urma disponibilizărilor făcute de Bechtel, tânărul de 28 de ani a rămas fără loc de muncă, iar acum e şomer. „Am 583 de lei indemnizaţie de şomaj. Din banii ăştia nu se poate trăi o lună. Am încercat să îmi găsesc un loc de muncă, dar acum nimeni nu mai face angajări, doar se dau oamenii afară”, spune şomerul.

Cum se calculează indemnizaţia

Indemnizaţia de şomaj se calculează după o anumită formulă. O importanţă deosebită la stabilirea cuantumului indemnizaţiei îl constituie vechimea în câmpul muncii.

Indemnizaţia lunară primită de un şomer se compune din 75% din salariul minim brut pe ţară, la care se adună, în funcţie de vechime, o cotă procentuală din media veniturilor realizate de persoana în cauză în ultimele 12 luni. Cotele procentuale sunt diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare. Pentru persoanele care au cel puţin un stagiu de cotizare de minimum ani, indemnizaţia de şomaj este de 75% din salariul de bază minim brut pe ţară, la care se adaugă un spor de 3% din media veniturilor realizate în ultimul an anterior pierderii locului de muncă.

Pentru cel puţin cinci ani de stagiu de cotizare, cota va fi de 5% din media veniturilor pe ultimele 12 luni. Pentru cel puţin zece ani de stagiu de cotizare, cota este de 7%, iar cota de 10% din media veniturilor pe ultimul an lucrat se va lua în calcul în cazul persoanelor care au avut un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani.

Indemnizaţii diferenţiate

În cazul în care o persoană a acumulat cel puţin un an stagiu de cotizare va primi şomaj timp de şase luni. Timp de nouă luni vor primi indemnizaţie de şomaj acele persoane care au realizat cel puţin un stagiu de cotizare de cel puţin cinci ani. Cei care au lucrat mai mult de zece ani vor primi ajutor de şomaj timp de un an. În prezent, salariul minim brut pe ţară este de 600 de lei.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite