Soferul care a rasturnat la Botosani autoduba cu detinuti - in fata judecatorilor militari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

El a ucis 6 oameni si a ranit grav alti 13

Gheorghe Istrate (45 de ani), subofiter la o unitate militara din Dorohoi, raspunde - de ieri - in fata judecatorilor militari din Iasi pentru ca, din pricina alcoolului si a vitezei, a comis un carnagiu rutier. Soferul este invinuit ca a ucis sase oameni si a ranit grav alti 13. In timp ce conducea o autoduba a Penitenciarului Botosani plina cu 46 de detinuti (puscariasii fiind dusi la recoltat de porumb), Istrate nu a redus viteza intr-un viraj stanga, iar autospeciala a derapat pe carosabilul umed. Doi barbati care lucrau pe marginea drumului au fost striviti (decedand pe loc), autoduba a incalecat o Dacie cu patru persoane la bord (din care trei au murit), dupa care s-a rasturnat in sant. A sasea victima care a decedat a fost un detinut. Alte 13 persoane au suferit rani grave si au fost spitalizate la Botosani si la Iasi. Teribilul accident petrecut, la 4 octombrie 2003, in localitatea Catamarasti Deal, a avut drept consecinta si demiterea conducerii Penitenciarului Botosani. Soferul Istrate a fost acuzat de ucidere din culpa, incalcare de consemn, conducere pe drumuri publice cu o imbibatie alcoolica peste limita legala, vatamare corporala grava din culpa si neglijenta in serviciu. Acesta este cel mai grav accident rutier inregistrat la Botosani in ultimele trei decenii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite