Societatea de consum hrăneşte răsfăţul copiilor

Copii cărora nimic nu le este refuzat, copii care îşi terorizează familiile. Acestea sunt odraslele generate de societatea de consum, susţin psihologii care încearcă să descopere de ce apar

Copii cărora nimic nu le este refuzat, copii care îşi terorizează familiile. Acestea sunt odraslele generate de societatea de consum, susţin psihologii care încearcă să descopere de ce apar micii tirani într-o familie.

Din ce în ce mai mulţi pedopsihologi sunt confruntaţi în ultimii ani cu familii care se prezintă la consult din cauza răsfăţului celor mici. Copii atotputernici, care se cred centrul universului, care nu suferă niciun fel de constrângere, care doar cer şi comandă.

Un copil răsfăţat consideră că lumea înconjurătoare trebuie să fie total în serviciul dorinţelor sale. Nu resimte nici nevoia, nici dorinţa de a-şi exprima în vreun fel recunoştinţa faţă de ceilalţi. Aproape tot ceea ce primeşte este considerat un lucru firesc, ba chiar insuficient de cele mai multe ori. În permanenţă trăieşte cu iluzia atotputerniciei sale şi, prin urmare, devine foarte repede exigent.

În linii mari, cam aşa ar putea fi creionat portretul "micului tiran", întocmit de specialiştii în psihologia copilului. Deşi pare că fenomenul este sporadic, educatorii şi psihologii susţin că numărul cazurilor a crescut în ultimele decade.

Primii care au tras un semnal de alarmă în legătură cu aceste tendinţe au fost pedopsihiatrii francezi de la spitalul "Robert-Debre", din Paris. Specialiştii în domeniu (printre care psihanalistul Christiane Olivier şi psihologul Didier Pleux) au elaborat şi câteva lucrări pe această temă.

Copiii epocii moderne sunt prea răsfăţaţi, susţin psihologii. "Copiii suverani" sunt de cele mai multe ori plasaţi în centrul atenţiei generale. Aceştia sunt răsfăţaţii societăţii de consum, din ce în ce mai abilă în tehnici de seducţie a celor mici.

De ce se comportă însă copiii în acest fel şi de ce personalitatea lor evoluează astfel? Doctor în pedopsihologie şi director al Institutului Francez de Terapii Cognitive (IFTC), Didier Pleux afirmă că numărul părinţilor care vin cu copiii la consultaţii din această cauză a crescut considerabil în ultima vreme. "Părinţii vin adesea la consultaţii din cauza slabelor rezultate şcolare", explică directorul IFTC.

"Însă odată problemele psihologice îndepărtate, ne dăm sema că în 90% din cazuri este vorba de o problemă educaţională. În momentul în care punem întrebări în legătură cu ce se întâmplă acasă, descoperim că este vorba de copii care au <> în sânul familiilor lor şi de aceea le este foarte greu să se mai adapteze mediului şcolar".

Dominaţia celui mic asupra celorlalţi membri ai familiei este cu atât mai puternică cu cât copilul este mai mare şi cu cât autoritatea părinţilor este mai slabă. "Nu trebuie să creştem un copil fără a aplica nişte reguli, bariere şi interdicţii", precizează un specialist în psihologia copilului, Christiane Olivier. "Obişnuiţi să ceară tot ceea ce îşi doresc, exercitând un soi de coerciţie (asupra celor din jur - n.r.), copiii ajung să devină intoleranţi la frustrări", explică Didier Pleux.

"Frustrarea se situează în centrul educaţiei, deoarece, resimţind-o, devenim conştienţi că nu putem face tot ceea ce ne dorim. Cu un egocentrism exacerbat, copiii tirani au tendinţa să nu perceapă existenţa celorlalţi. Dar tocmai aşa, prin acceptarea altora, învăţăm să ne formăm ca fiinţe umane", arată Didier Pleux.

"Ajunşi la adolescenţă, unii dintre aceşti copii pot deveni violenţi sau pot dezvolta anumite patologii, deoarece realitatea li se pare intolerabilă. În fapt, ei sunt cei intoleranţi la principiile realităţii", explică Pleux.

Pe de altă parte, o copilărie care se desfăşoară în cadrul unui mediu necorespunzător, încărcat de privaţiuni şi ostilităţi, de dispreţ şi tiranie, lipsit de afecţiune, poate determina copilul să intre în aşa-zisul "conflict de adaptare". Acesta se traduce printr-o atitudine protestatară în faţa oricărei rezistenţe, opoziţii sau interdicţii.

O problemă a părinţilor

Conform psihologilor, în spatele comportamentului acestor copii se află mai degrabă o problemă de comportament a părinţilor, care ar trebui investigată. Spre exemplu, aceştia nu-şi pot explica lipsa de autoritate şi incapacitatea de a-şi asuma un conflict cu fiii lor. "Copiii sunt aşteptaţi, doriţi, însă de la ei nu se aşteaptă decât surâs, nu şi conflicte", susţine Christiane Olivier.

Regula de bază a educării unui copil este aceea de a spune "nu!" atunci când este cazul, avertizează psihologul. Pentru a educa un copil, trebuie să ştii să impui limite şi, în cazul când acestea sunt depăşite, să sancţionezi.

De asemenea, trebuie să ştii să suporţi plânsetele şi furia copilului, fără a te culpabiliza şi fără a te teme că vei pierde dragostea acestuia. Şi, nu în ultimul rând, trebuie să ştii să faci diferenţa între nevoile sale reale şi capriciile de moment. "Ar trebui să reconsiderăm anumite mituri ale psihologiei infantile", este de părere Didier Pleux.

Unii specialişti afirmă că anumite principii enunţate în urmă cu treizeci de ani nu mai sunt de actualitate şi ar trebui reconsiderate. Spre exemplu, este cert că cel mic poate fi considerat o persoană. Înţelege ce i se spune, iar limbajul are un rol în educarea lui, însă copilul nu este un adult. Iar unii părinţi uită acest lucru şi îşi pierd autoritatea în faţa copiilor lor.

Democraţia în familie naşte conflicte

Pedopsihologul Daniele Guilbert este de părere că "evoluţia obiceiurilor în societatea modernă, egalitatea între membrii familiei, modelul democratic generează neînţelegeri şi confuzii". În aceste condiţii, meseria de părinte nu este tocmai o treabă uşoară.

Pentru a reuşi, este nevoie ca părinţii să fixeze limite pentru cei mici încă din primii ani de viaţă. "Imediat ce copilul începe să se deplaseze, fixarea limitelor între care are voie să se mişte este impusă mai ales de securitatea de care are nevoie cel mic", explică Daniele Guilbert.

"Un copil pe care îl lăsăm la voia întâmplării se găseşte într-o situaţie ireală, atât pentru el, cât şi pentru ceilalţi", avertizează specialistul. Din acest motiv, în cazul anumitor adolescenţi apar manifestări de violenţă sau tendinţa de a-i umili pe părinţi.

Metode împotriva răsfăţaţilor

Când copilul are pretenţii nerezonabile şi cedaţi în final insistenţelor, probabil nu sunteţi suficient de ferm. Fără să vă enervaţi, un "nu" spus pe un ton categoric şi o explicaţie promptă, clară şi fermă rezolvă într-un mod adecvat divergenţele legate de control.

Dacă vă veţi exprima deschis şi cu siguranţă convingerile, copilul va fi mult mai rezonabil şi cooperant. Uneori însă, dacă îi refuzaţi copilului o solicitare nerezonabilă şi spuneţi "nu", partenerul s-ar putea să vă submineze autoritatea spunând "da" atunci când nu este cazul.

Nu puţini sunt părinţii care cedează în acest "joc pentru putere" sau se simt vinovaţi când îi refuză copilului pretenţiile exagerate. Tocmai de aceea ar fi de dorit să ajungeţi la un acord cu soţul (soţia) în privinţa opiniilor educative şi pedagogice.

Nu trebuie să creştem un copil fără a aplica nişte reguli, fără impunerea unor bariere şi interdicţii
Christiane Olivier, pedopsiholog