Soarele s-a topit si a curs pe pamant...

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Navele nu mai pot circula pe Dunare din cauza pragurilor de namol Executivul va analiza, in sedinta de maine, un proiect de hotarare initiat de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si

Navele nu mai pot circula pe Dunare din cauza pragurilor de namol Executivul va analiza, in sedinta de maine, un proiect de hotarare initiat de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MCTC) care vizeaza disponibilizarea unor fonduri din rezerva bugetara pentru extragerea namolului de pe unele portiuni ale Dunarii. Ministrul Transporturilor, Miron Mitrea, a precizat ca se intentioneaza decolmatarea zonei in care adancimea senalului navigabil a scazut sub 1,6 m si au aparut praguri care impiedica navigatia pe Dunare, fara a preciza insa de cati bani va fi nevoie pentru acest lucru. Totodata, in aceasta zona va fi suplimentat numarul de nave de dragare pentru realizarea unui senal de siguranta de 30 de metri latime si 4 metri adancime. "Au fost stabilite masurile care urmeaza sa fie luate de catre Autoritatea Navala Romana si Administratia Fluviala a Dunarii de Jos in urmatoarele zile pentru restrictionarea si dirijarea circulatiei pe Dunare, pentru balizarea zonelor navigabile, acordarea de avize pentru navigatori si comunicarea catre acestia a nivelului Dunarii si a zonelor dificile pentru navigatie", se arata intr-un comunicat al MCTC remis dupa vizita ministrului Mitrea la Cernavoda. Seceta din ultimele luni a provocat o scadere accentuata a nivelului Dunarii, ceea ce a dus chiar si la inchiderea reactorului 1 de la Centrala Nuclearo-Electrica Cernavoda pentru o perioada de 4-6 saptamani. (Elena Cristian) Ilie Sarbu, ministrul Paparuda, ne plange de mila si atat El ne anunta ca "am ramas fara cel mai mare aliat al nostru - Dunarea. "Nu avem nici un mesaj pozitiv de la INMH", mai spune ministrul Paparuda. Fara o politica realista, preturile produselor agricole risca sa explodeze anul viitor. Pana atunci, putem sa ne facem provizii de porumb, floarea-soarelui si soia, singurele culturi la care stam bine in aceasta toamna Agricultura Romaniei ramane in continuare la mana si mila Domnului. Cel putin asa reiese din afirmatiile facute ieri de ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu, care, intr-o conferinta de presa, isi declara cu seninatate temerile pentru soarta culturilor de anul viitor. "Ne temem pentru culturile de anul viitor. Nu avem nici un fel de mesaj pozitiv nici de la INMH (Institutul National de Meteorologie si Hidrologie) si nici de la directiile specializate din minister... Seceta va continua pana in a doua jumatate a lunii septembrie si nici atunci nu se va intra in normal", a spus Sarbu. Mai aflam, tot de la ministrul Agriculturii, ca iata, in plin an preelectoral, "am ramas fara cel mai mare aliat al nostru, care este Dunarea, principalul furnizor de apa atat pentru sistemul de irigatii, cat si pentru cel de alimentare cu apa". Este stiut faptul ca debitul Dunarii a ajuns la cel mai mic nivel din ultimii 160 de ani, tarile occidentale confruntandu-se si ele cu mari probleme din cauza secetei. Din pacate, cu toate avertismentele lansate in ultima vreme cu privire la compromiterea culturilor agricole, nu am auzit ca, intre plimbarile cu elicopterul, cipurile pentru magari si programele pentru reciclarea ambalajelor din plastic, ministeriabilii de la agricultura sa pregateasca vreun program concret, dar mai ales realist, pentru vremuri "de restriste". In schimb, am auzit fraze de seminar, precum "vom monitoriza, vom supraveghea atent...". Singurele masuri amintite de oficialul guvernamental au fost subventiile si creditul agricol, care insa nu vor putea aduce recoltele pe linia de plutire. Oricum, potrivit declaratiilor ministrului Sarbu, tot ceea ce putea face este "sa asteptam sa ploua", nu doar la noi, ci in Europa de Vest, unde se afla bazinul Dunarii. In lipsa altor masuri, probabil ca oficialitatile locale si centrale vor fi nevoite sa recurga la un program bazat pe obiceiurile din popor si care s-ar putea numi "Dansul national al paparudelor". Atitudinea ministrului Sarbu si a celor imputerniciti cu politica agricola este cu atat mai surprinzatoare cu cat este stiut faptul ca, fara masuri concrete, problemele din agricultura pot afecta serios cresterea economica, asa cum s-a intamplat in 2000. Riscul (usor de prevazut) este ca, in 2004, adica in plin an electoral, sa asistam la cresterea masiva a importurilor agricole si implicit a preturilor la produsele alimentare. Iar daca guvernul va continua politica de taxare la vama a importurilor, pentru salvarea producatorilor interni (cum se intampla in cazul zaharului importat din Republica Moldova), atunci preturile risca sa creasca si mai mult. Pana atunci insa, ministrul Sarbu a dat asigurari ca in privinta recoltelor de toamna stam bine. Mai exact, la porumb, floarea- soarelui si soia. (Elena C. Cuncea, Adina Sadeanu) Portile de Fier nu mai pot stoca apa Dunarii Debitul Dunarii in zona judetelor Mehedinti si Dolj este cu 70% mai mic decat in mod normal. Un impact deosebit al secetei a avut loc asupra localitatilor care se aprovizioneaza cu apa potabila din Dunare. Programul de furnizare a apei a scazut la 14-16 ore pe zi. De asemenea, au fost afectate alte 25 de comune si peste 80 de sate insirate pe malul stang al Dunarii, unde apa din fantani aproape ca a disparut. In situatia in care nu va ploua in viitorul apropiat, dezastrul provocat de seceta se va extinde pe arii tot mai largi. In ce priveste productia de energie electrica, lucrurile sunt tot atat de grave. Debitul mediu multianual pentru un an secetos este de 4.770 de metri cubi pe secunda. In prezent, debitul Dunarii nu depaseste 1603 mc/s. Hidrocentrala Portile de Fier I produce zilnic aproximativ 5.000 MWh, fata de 25.000 MWh, cat este capacitatea maxima. La aceasta cantitate se mai adauga cei 2.000 de MWh produsi de Portile de Fier II. "Pentru un debit sub 2.350 mc/s, in document se stipuleaza ca debitul care intra in tara pe la Bazias trebuie sa fie egal cu debitul care iese pe la Portile de Fier II. In aceasta situatie, complexul nostru se comporta ca si cum practic n-ar exista. Noi nu putem pastra sau elibera apa din lacul de acumulare, peste valorile prevazute de Conventie. In caz contrar, statul roman va plati penalitati uriase", a spus Teodor Pavelescu, director tehnic al Hidroelectrica Portile de Fier. La Calafat, Capitania portului a ramas pe uscat, la cativa metri de apa. Vasele nu mai pot ancora acum in port. In unele zone, adancimea apei abia daca pe canalul navigabil ajunge la doi-trei metri. Multi zic ca se poate trece cu piciorul de pe un mal pe altul. (Florin Tanovici) La Giurgiu De pe fundul fluviului ies bombe din al doilea razboi In zona Giurgiu, Dunarea a scazut atat de mult incat in albiile unor canale au rasarit proiectilele neexplodate din al doilea razboi mondial. Cristian Marciu, prefectul judetului Giurgiu, a anuntat ca autoritatile au intrat in alerta dupa ce au fost gasite mai multe bombe si grenade in nisipul canalelor secate. "Giurgiu e o zona calamitata. Dunarea a scazut cu aproape un metru si jumatate, situatie nemaiintalnita de 120 de ani. Astazi (ieri, n.n) cota e de minus 1.17 cm. Sistemul de irigatii are de suferit si au aparut probleme in ceea ce priveste asigurarea apei pentru platformele industriale. Societatea Giurgiunav are pierderi de 60 de miliarde de lei, fiindca nu a putut organiza croazierele pe Dunare rezervate de cateva agentii de turism din strainatate", mai spune prefectul Marciu. Fiindca in unele locuri apa Dunarii nu are mai mult de un metru, zona se confrunta cu un nou fenomen: in doar cateva zile, aproximativ 20 de bulgari au trecut in Romania sa faca plaja. (R.P.) Construita cu tehnologie ruseasca, Centrala de la Kozlodui se va opri doar cand Dunarea va seca de tot Pana atunci, bulgarii speculeaza criza energetica, exportand in forta Spre deosebire de Unitatea 1 a CNE Cernavoda, centrala nuclear-electrica a vecinilor bulgari, de la Kozlodui, functioneaza la capacitate maxima. "Centrala de la Kozlodui a fost construita cu tehnologie ruseasca si are priza de apa la nivelul Dunarii. Bulgarii nu au nici cea mai mica problema pana cand Dunarea nu va seca de tot. In prezent, avand in vedere cererea foarte mare de energie, ei sunt foarte prezenti pe piata", a declarat ieri Dan Ioan Popescu, ministrul Economiei. Acesta a precizat ca nici din punct de vedere al sigurantei in exploatare scaderea nivelului Dunarii sub 2,5 metri nu reprezinta un pericol, tocmai pentru ca apa pentru racire nu este pompata dupa sistemul centralei de la Cernavoda. In ceea ce priveste centrala romaneasca, un rol important in oprirea reactorului l-a avut si "lipsa de preocupare a celor care aveau obligatia sa dreneze aluviunile depuse in fata statiei de pompare. Acolo s-a creat o insula pe care se poate face si plaja", a spus Dan Ioan Popescu. Ministrul Economiei spune ca s-a gasit totusi o solutie tehnica pentru a permite cresterea apei in bazinul de racire. "Se va taia un canal prin acea insula, prin care se va asigura accesul direct, cu un debit mai mare, al apelor Dunarii, direct in zona de alimentare. Acest lucru este cu atat mai important, cu cat avem in vedere si finalizarea lucrarilor la Unitatea 2 a centralei", a explicat ministrul Economiei. El a mai precizat ca lucrarile de decolmatare in zona bazinului de racire a reactorului trebuiau facute inca din 1990, sau cel putin din 1994, cand Unitatea 1 a inceput sa produca energie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite