Soarele înşelător

Utomlionnoe Solnţem, Dramă, Rusia, 1994, TVR 2, 22,30, Miercuri, 16 augustRusia, 1936, în plină teroare stalinistă. Colonelul Serghei Petrovici Kotov, erou al Revoluţiei, împreună cu tânăra

Utomlionnoe Solnţem, Dramă, Rusia, 1994, TVR 2, 22,30, Miercuri, 16 august
Rusia, 1936, în plină teroare stalinistă. Colonelul Serghei Petrovici Kotov, erou al Revoluţiei, împreună cu tânăra sa soţie, Marusia, şi fiica Nadia îşi petrec vara la casa lor de vacanţă ("dacea") de la ţară, înconjurată de mesteceni. Atmosfera este cehoviană. Vremea se scurge linişit, cu pauze lungi, când se serveşte ceaiul din nelipsitul samovar, cu partide de cărţi alături de rude, vecini şi prieteni, cu nesfârşite discuţii şi glume, în care se strecoară, ca pe vremuri, expresii franţuzeşti. Stăpânii au ca ajutor o fată în casă, există chiar şi un papagal. Personajele par cu totul rupte de realitatea din jur.
În curând vom afla că dacea aparţine unei vechi familii aristocratice, ai cărei membri au fost scutiţi de ororile Revoluţiei, deoarece fiica mai tânără, Marusia, s-a căsătorit cu un ofiţer al Armatei Roşii, Kotov, mult mai în vârstă decât ea. Molcoma existenţă din acest colţ de ţară va fi întreruptă când îşi va face brusc apariţia o figură enigmatică, îmbrăcată în plină vară cu un costum care sugerează silueta familiară a lui Moş Crăciun, Dadea Moroz, cum îi spun ruşii, purtând pe faţă o mască de gaze. Este Dmitri sau Mitia, un copil adoptiv care a făcut parte odinioară din familie, prieten din copilărie al Marusiei şi primul ei iubit. El a fost alungat de Kotov, care a devenit protectorul întregii familii, ferind-o de urgiile marii răsturnări sociale din jur.
În scurt timp, Mitia va fermeca toată partea femeiască şi, mai ales, pe mica Nadia, cu glumele sale, cu exerciţiile sale de virtuozitate la pian. Dar Kotov nu se lasă înşelat, el ştie prea bine că ţara e pradă noului val de represiuni dezlănţuit de Stalin, când un telefon care sună la miezul nopţii poate însemna condamnarea la moarte sau deportarea. şi e conştient că Mitia nu a venit într-o vizită de curtoazie, ci cu gânduri de răzbunare, profitând de noile vremuri tulburi.
Este perioada când dictatorul izolat în biroul de la Kremlin, "la al cărui geam se poate vedea că lumina nu se stinge niciodată", a hotărât să termine cu o bună parte din elita comunistă ridicată după Revoluţie, în care nu mai are încredere, nedându-se în lături pentru a o lichida, să recurgă la serviciile foştilor duşmani ai comunismului. O imagine-simbol: un imens balon înălţat în văzduh, aidoma unui astru, şi purtând chipul la scară imensă al lui Stalin, ca şi cum nimic nu poate scăpa privirilor sale mereu treze. Kotov e un om dintr-o bucată, un rus tipic înalt, voinic, autoritar, dar în acelaşi timp cu inimă bună, oricând dispus să facă o glumă, gata să-i apere pe cei din jur. Firesc, nu-i vine să creadă că partidul şi cel aflat în fruntea acestuia şi-au luat mâna de pe el. Dar se va înşela cumplit.
Despre ce se va întâmpla până la urmă, filmul care poartă amprenta principalului cineast rus al prezentului, NIKITA MIHALKOV, în tripla calitate de regizor, actor şi coscenarist, tot el fiind şi autorul povestirii care a stat la baza scenariului, se sugerează chiar din prima secvenţă, când vedem silueta unui om care îşi taie venele în baie, în timp ce telefonul sună... Mihalkov şi-a dedicat opera tuturor "acelora care au fost pârjoliţi de soarele Revoluţiei". Ca o ironie a soarţii, "Soarele înşelător" este şi numele unui şlagăr la modă pentru uzul tractoriştilor şi al mulgătoarelor fruntaşe. Trezirea la realitate este cu atât mai dureroasă. Urmând firul evenimentelor aparent paşnice, suntem martorii unei perioade cumplite, când nimeni nu era în siguranţă, nici chiar cei mai leali regimului, când toţi erau supuşi capriciilor unei voinţe tiranice. În rolul colonelului Kotov, Nikita Mihalkov are o creaţie sobră, convingătoare, în vreme ce actorul atât de talentat care este OLEG MENşIKOV redă cu fineţe prototipul executanţilor docili ai ordinelor "de sus". INGEBORGA DAPKOUNAITE este o Marusie delicată şi nostalgică, dar cele mai mari elogii se cuvin micuţei (pe atunci) NADIA MIHALKOVA, nimeni alta decât fiica regizorului. Absolut stupefiantă performanţa ei. SOARELE ÎNşELĂTOR, o adevărată capodoperă, a primit, în 1994, Oscarul pentru cel mai bun film străin (a rulat sub titlul englezesc BURNT BY THE SUN), el vestind renaşterea la care asistăm în prezent a cinematografiei ruse.
Felicitări programatorilor televiziunilor noastre publice care, prin opţiunile lor, dovedesc că peisajul celei de-a şaptea arte nu se reduce la maşinăria hollywoodiană, perfect pusă la punct, dar, vai, începând să funcţioneze în gol pândită de stenoză.