Slatina: O femeie din Piatra Olt a născut copiii ca să scape de puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie din Piatra-Olt a făcut 6 copii, cu toate că mai avea încă 3, ca să scape de puşcărie, fiind condamnată pentru că a furat fier vechi. Acum ea este în închisoare iar cei 9 copii se află în grija bunicii grav bolnave.

Cartofi dimineaţa, la prânz şi seara. Acesta este meniul zilnic. În timp ce micuţii visează la grătare şi dulciuri, bunica nu le poate oferi decât legume fierte. „Mie îmi place cel mai mult carnea făcută pe grătar, dar mamaie ne face doar atunci când ia alocaţiile noastre. De obicei mâncăm cartofi prăjiţi sau fierţi“, a spus Diana, de 10 ani. 

Scrisorile, singura legătura cu mama închisă

Pentru că nu avea ce să le pună pe masă copiilor, în urmă cu aproape 10 ani Dalia Stoica a furat câteva kg de fier vechi. A fost condamnată la 3 ani jumătate. Pentru a scăpa de puşcărie femeia a ales o metodă inedită, a făcut copii, 6 la număr. Acum micuţii trăiesc în sărăcie, alături de bunica lor bolnavă, mama ispăşindu-şi până la urmă pedeapsa în Penitenciarul de la Craiova. Comunică cu cei de acasă numai prin intermediul scrisorilor, aceştia neavând bani să meargă în vizită la ea. „Mi-e dor de mami, vreau să vină acasă mai repede. E bine şi cu mamaie că are grijă de noi, dar vreau să vină şi mami la noi. Ea se joacă cu noi, mamaie e bolnavă şi nu poate să stea tot timpul de noi“, a spus cu ochii în lacrimi Alina, de 8 ani.
Sora cea mare, Marinela de 17 ani, le citeşte în fiecare zi celor mici o scrisoare primită de la mama lor din închisoare. „Vă iubesc, voi sunteţi viaţa mea!“, aşa începe şi se termină scrisoare Daliei. Cei mici plâng de dorul mamei şi sărută scrisoarea, singura legătură cu mama lor.

Autorităţile anchetează cazul

Autorităţile judeţene anchetează acest caz şi încearcă să obţină graţierea femeii. „O să le oferim ajutor copiilor iar Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt desfăşoară o anchetă pentru a vedea dacă aceşti copii trebuie luaţi din familie. Noi vom face demersurile necesare pentru a obţine graţierea de la preşedintele Băsescu şi îi vom oferi femeii asistenţă juridică“, a declarat Paul Stănescu, preşedintele Consiliului Judeţean Olt.

Aflaţi din Adevărul de Seară Slatina ce vrea să facă bunica celor 9 copii

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite