Slatina: Raliu pe traseu montan la Moşteni UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasionaţii de automobilism au avut parte azi de un spectacol inedit. Zeci de maşini, care mai de care mai puternice, s-au întrecut pe un circuit de viteză în coastă.

UPDATE Câştigatorii cursei de viteză în coastă organizată la Moşteni au fost Onoriu Daniel, locul I, Linca Laurenţiu locul II şi Petrovici Cătălin care a ocupat al treilea loc în clasamentul general.

Concursul a început la ora 11.00, însă şoferii s-au adunat cu mai bine de o oră şi jumătate înainte, pentru inspecţia tehnică. Concurenţii au aflat că sunt obligaţi să poarte căştile de protecţie, pentru a nu fi eliminaţi din competiţie. Maşinile s-au îndreptat, apoi, în coloană spre localitatea Moşteni, unde s-a desfăşurat circuitul. Chiar dacă vreamea nu a fost tocmai bună pentru o întrecere pe şosele, participanţii au plecat la drum cu spernaţa că vor câştiga. „Sunt la a doua participare la un asemenea circuit şi sper că voi câştiga, deşi condiţiile meteo nu sunt prea bune. Sunt pasionat de automobilism şi participi cu plăcere la astfel de întreceri“, a explicat Laurenţiu Linca, un bucureştean care s-a prezentat la Moşteni cu un Subaru Impreza.

Aglomeraţie la start


20 de maşini preparate pentru raliu i-au încântat pe cei care au venit să vadă un spectacol de zile mari. Cu o oră înainte de începerea cursei, piloţii au făcut un tur de recunoaştere. Atunci a apărut şi primul incident. Maşina vicecampionului naţional Daniel Onoriu, un Mitsubushi Evo 8 a suferit o explozie la una din roţi. „Nu îmi vine să cred că mi s-a întâmplat una ca asta. Aveam 50 de kilometri la ora când mi-a explodat roata. Încerc să o repar cât mai repede şi sper că pot lua startul, la ora 11.00“, a spus, dezamăgit, pilotul.
Ceilalţi concurenţi au continuat antrenamentele fără probleme, etalându-şi maşinile şi aptitudinile de piloţi. Honda Civic Type R, Subaru Impreza STI sau Mitsubishi Evo 8, toate aparţinând piloţilor bucureşteni, au fost cele mai puternice autoturisme care au luat startul la circuitul de la Moşteni.

8 concurenţi din Slatina

Traseul s-a desfăşurat pe o distanţă de 3,4 kilometri, iar din cei 20 de concurenţi, 8 au fost din Slatina. Organizatorii au fost încântaţi de interesul pe care tineri olteni l-au manifestat faţă de această competiţie atomobilistică. „Mă bucur să văd atâţia concurenţi din Slatina. Nu am avut niciodată 8 participanţi slătineni. Sper ca tinerii noştri să obţină rezultate bune şi să ia parte, în continuare, la astfel de întreceri“, a spus Ilie Bădiţă preşedintele Autoraliu Olt. Concurenţii olteni au avut drept adversari piloţi din Bucureşti, Piteşti, Craiova şi Târgu-Jiu.
Evenimentul a avut parte de o organizare perfectă, toate detaliile fiind stabilite dinainte. Câştigătorii au primit anvelope şi accesorii auto de la sponsori, dar şi premiii în bani.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite