Slatina: Primăria ridică maşinile fără stăpân

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Slatina a început să facă curat de Paşti. Primul obiectiv, maşinile abandonate de pe străzile oraşului. Primele maşini au fosr ridicate, azi, la ora 12 de pe strada Cazărmii.

Câteva sute de maşini zac de luni de zile sau chiar de ani prin parcările  din Slatina. Neînmatriculate, pline de mizerii, maşinile sunt adăposturi pentru cerşetori şi câinii vagabonzi.
Propietarii fie le-au abandonat, fie nu au unde să le ducă şi le ţin pe  domeniul public. „ I-am anunţat şi cum nu au făcut nimic, acum am venit noi şi le-am luat. Sunt 200-300 de astfel de maşini care ocupă degeaba locurile  de parcare”, a explicat Minel Prina, administrator public din cadrul Primăriei Slatina. Propietarii au la dispoziţie o spătămână în care îşi pot ridica rablele din curtea Loc Trans. În caz contrar, primăria le va scoate la vânzare. „Le ducem la LocTrans şi dacă nu vin să le ia, atunci le comercializăm”, a precizat Prina.

„Nu este normal ca aceste maşini să ocupe parcările degeaba”


Slătinenii sunt mulţumiţi că vor scăpa de rablele de pe străzi care ocupă locurile de parcare. „Este cea mai bună idee pe care puteau să o aibă. La mine pe stradă este o maşină de câţiva ani. Mai dormea şi câte un cerşetor în ea că avea şi geamurile sparte. Vara nu puteai să treci pe lângă ea de  miros”, a spus Iustin Mitruţ, un locatar de pe Strada Aleea Muncii.
„Nu este normal ca aceste maşini să ocupe parcările degeaba. Pentru multe dintre ele propietarii nu mai plătesc impozit. Sunt adevărate rable pline de mizerii şi nu înţeleg de ce oamenii se încpăţănează să le ţină în faţa blocului, în loc să le arunce la fier vechi”, a spus Mihai Pascu, de 30 ani din cartierul Steaua.






Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite