Slatina: Elevii olteni la olimpiadele internaţionale
0În urma olimpiadelor desfăşurate în ultima perioadă peste 30 de elevi olteni au obţinut numeroase premii II, III şi menţiuni, 3 dintre ei reuşind să se califice la faza internaţională.
Denisa Ana-Maria Buzatu, elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Radu Greceanu“ s-a calificat la faza internaţională a olimpiadei de astronomie, Alexandru Barbu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Ion Minulescu“ s-a calificat, pentru a doua oară, la faza internaţională (seniori) a olimpiadei de geografie şi Florea Vlad Popa, elev în clasa a X-a la acelaşi liceu merge mai departe la faza internaţională (juniori) tot la geografie.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Olt nu sunt foarte mulţumiţi de rezultate şi le recomandă elevilor să se pregătească mai bine pentru a obţine premii mai mari. „Eu îi felicit pe elevii care au obţinut premii la olimpiade dar, personal, nu sunt mulţumit. Aş fi vrut ca ei să obţină mai multe premii I, II şi III. Oricum sunt plăcut surpins de rezultatele bune obţinute de elevi la disciplinele tehnice. Totuşi eu le recomand să pună burta pe carte!“, a spus prof. Carol Kovacs, inspector general în cadrul ISJ Olt.