Slatina: Angajaţii ALRO nu au participat la miting-ul aliminiştilor de la Slatina
0Zeci de sindicalişti de la Federaţia Sindicală „Virgil Săhleanu” a Metalurgiştilor din România din Galaţi şi Hunedoara au protestat, azi, în faţa combinatului ALRO Slatina.
În timp ce sindicaliştii strigau „Jos mafia rusească”, „Solidaritate, strigaţi şi voi cu noi”, angajaţii ALRO Slatina care ieşiseră din tură stăteau în faţa manifestanţilor şi îi priveau nepăsători. „ La ce bun să ieşim şi să mai strigăm. Oricum ne ne ajută nimeni, nici măcar sindicatele. Ne dau afară pe capete, ne ameninţă şi nu putem face nimic. O să aşteptăm să vedem ce se întâmplă şi închidem porţile şi plecăm”, a spus un angajat ALRO. „Nu avem nevoie de salariile lor compensatorii. Noi vrem să muncim. De ce să facem grevă, să îi enervăm şi să aibă un motiv să ne dea afară. Pentru ei nu existăm”, a spus un alt angajat. Angajaţii ALRO sunt supăraţi că patronul CA Vimertco, firma care a cumpărat ALRO, Vitaly Machitsky nu a venit azi la Slatina, aşa cum a promis, ci a a chemat sindicatele şi conducerea la Bucureşti. Cu toate acestea nu vor să protesteze până nu află decizia patronatului.
Amănunte în Adevărul de Seara Slatina de mâine