Slănic Prahova, o rezervaţie devastată de ploi

În staţiunea Muntelui de Sare, prahovenii încearcă să promoveze singuri frumuseţile locului şi recunosc că au avut "un măr de aur în curtea casei", dar nu l-au păzit. Cândva, Slănicul

În staţiunea Muntelui de Sare, prahovenii încearcă să promoveze singuri frumuseţile locului şi recunosc că au avut "un măr de aur în curtea casei", dar nu l-au păzit.

Cândva, Slănicul era raiul pe pământ. Şi azi, dacă priveşti o pagină de pe internet, afli acelaşi lucru. Priveşti, te bucuri, dar alegi altă destinaţie. Deşi e situat la numai 100 de kilometri de Bucureşti, Slănicul a devenit greu de vizitat, pentru că trenul nu mai circulă de două luni.

Popularitatea localităţii a scăzut cu timpul, din cauza dezastrelor naturale, care au provocat fisuri şi au prăbuşit o parte a Muntelui de Sare. În plus, localnicii nu se pricep să o promoveze.

Cea mai mare salină din Europa se află aici. Insolitul Munte de Sare, care este, de altfel, rezervaţie naturală, se află tot aici. Iar poveşti sunt la tot pasul. Cine a uitat de fascinanta poveste a grotei şi a miresei înecate în apele sărate?

Grota Miresei, doar un ciot

Din păcate, din Grota Miresei n-a mai rămas decât un colţ, iar Muntele de Sare se topeşte mereu, aproape văzând cu ochii. Unii spun că arată mai bine "sub pământ decât la suprafaţă". Unul dintre ei, Chipesiu Florinel, director tehnic al Salinei Slănic Prahova, e sceptic. Munceşte de ani de zile pentru extracţia sării şi trăieşte în oraşul cu cea mai vestită salină din Europa.

Cu toate astea - spune el - "nu există un dialog cu Primăria oraşului Slănic", ca să mai fie schimbat ceva. Curtea în care se află intrarea în salină are un aer dezordonat şi neprimitor şi este evident că ar trebui reamenajată. "Dar în mină aţi fost?", mă întreabă el deodată. "De mult, dar a trecut timp de atunci"… "Păcat, e impresionant…", îmi spune şi brusc se înseninează.

Mina Unirea, mândria Slănicului

Accesul în salina cu o suprafaţă de trei milioane de metri pătraţi se face într-un minut şi 40 secunde, cu ajutorul unui bătrân lift din metal, o colivie practic. Aici se află "vechea mină" de unde s-a extras sarea până în 1970, când lucrările s-au mutat în mina Victoria. Aşa a şi devenit cunoscută localitatea, datorită zăcământului de sare care se exploatează de peste trei secole.

Mai exact, din 1689 au funcţionat 20 de exploatări de sare: două ocne în vremea Cantacuzinilor, nouă ocne în perioada fanariotă, şapte ocne şi mine în perioada modernă şi două mine în perioada actuală. Relaţiile economice şi politice ale provinciilor româneşti cu ţările vecine au fost influenţate de zăcămintele saline, care au reprezentat mult timp singura sursă de sare din Balcani.

Prima mină s-a deschis în anul 1688 pe Valea Verde, iar între anii 1689 şi 1691, spătarul Mihai Cantacuzino a deschis şi exploatările de la Baia Baciului. În anul 1713, el donează moşia sa din Slănic împreună cu ocnele de sare Mănăstirii Colţea din Bucureşti. Din 1912, s-a introdus iluminatul electric în mina Mihai, iar din 1931, metoda de exploatare s-a perfecţionat.

Au fost, adică, eliminate operaţiile manuale de tăiere şi detaşare a brazdelor, iar tehnicile de extragere a sării au evoluat cu timpul, trecându-se, în final, la metoda de exploatare cu camere mici şi pilieri pătraţi, cu planşeu de siguranţă între etaje. Lucrările de exploatare s-au încheiat în 1943, când s-a trecut la una nouă, sub minele Mihai şi Carol, care s-a numit Unirea.

Tărâmul minunilor terapeutice

Tot aici, la o temperatură de 12 grade Celsius, la 210 metri adâncime, se află sanatoriul, un mediu prielnic tratamentului bolilor respiratorii precum astmul bronşic, bronşitele, rinitele şi sinuzitele. Terapia se bazează pe stimularea respiraţiei prin mişcare şi pe efectele antiinflamator, bronhodilatator şi de calmare a tusei, pe care le are aerul ionizat din salină.

Curele sunt recomandate persoanelor cu vârste cuprinse între 2 şi 60 de ani şi au eficienţă dacă sunt repetate periodic. Dar nu numai sanatoriul este un loc de vindecare şi recuperare. Slănic este extraordinar de ofertant în materie de spaţii de terapie cu ajutorul resurselor naturale. Foarte importante în profilaxia bolilor reumatismale sunt izvoarele cu apă minerală, ce conţine compuşi ai calciului, clorului, sodiului, sulfului, utilizate încă din 1885, când staţiunea a început să se dezvolte, şi lacurile Baia Baciului, Baia Roşie, Baia Porcilor, Lacul Verde, cu concentraţie mare de sare.

Izvoarele sunt benefice stărilor posttraumatismale, bolnavilor care acuză maladii ale sistemului nervos periferic, bolilor ginecologice, dermatologice şi celor vasculare. O altă metodă de tratament este cea cu nămol cald, recomandat, în general, afecţiunilor ginecologice.

Cine a topit Muntele de Sare?

Dar dintre toate minunile, cea mai mare o reprezintă Muntele de Sare. În timp însă, masivul a suferit o eroziune lentă, din cauza precipitaţiilor, micşorând volumul exterior şi lărgind cavitatea interioară.
Localnicii au părerile împărţite. "Autoritatea e de vină că nu s-a luat nicio măsură", ne asigură Radu Ion, 66 de ani. "Trebuia stropit cu o soluţie care să protejeze muntele de acţiunea ploilor. Ăsta e oraş? Uitaţi ce şosele avem. Au băgat o conductă de apă cu doi ani în urmă şi acum o schimbă, că nu e bună. Se munceşte a doua oară la ea. Că avem probleme cu apa.

"Alţii cred că firma Valdor, proprietara terenurilor pe care se află Baia Baciului, Baia Roşie, a Hotelului Slănic şi a Restaurantului Orizont, ar trebui să se implice mai mult. Iar alţii, dimpotrivă, că, dacă nu era Valdor, s-ar fi ales praful de turismul din Slănic. Pe urmă - şi aici toată lumea e unanim de acord - nu te poţi împotrivi naturii. În primul rând, cutremurul din 4 martie 1977, care a afectat muntele, creând fisuri mai ales pe latura sa estică; la fel a avut de suferit şi tunelul de acces.

Salina a încercat să oprească fenomenul de fisurare a aflorimentului (n.r. - loc unde apar la suprafaţa pământului rocile sau mineralele, datorită eroziunii sau descoperirii lor artificiale), prin turnarea unor stâlpi de beton în sare şi prin montarea unor ancore cu cabluri de oţel, dar metoda nu a fost eficientă. În 28 mai 1993, a avut loc o prăbuşire a laturii sud-vestice a Muntelui de Sare, iar în 20 iunie 1999, în urma unor precipitaţii abundente, s-a produs o nouă prăbuşire, masivă de data aceasta, a laturii sudice şi estice a muntelui.

Banii vin de la particulari

Norocul le-a surâs slănicenilor când firma Valdor a început să investească în amenajarea obiectivelor turistice. Locuitorii şi-ar dori, totuşi, mai multă consecvenţă, pentru că nu toate zonele sunt tratate cu aceeaşi atenţie.

Aşa este situaţia Băii

Verzi, despre care oamenii spun că nu-i interesează dacă ţine de Primăria Slănicului sau de Valdor, important e să constituie un punct de atracţie. Manolescu Liliana, director de staţiune în cadrul grupului Valdor, crede şi ea că "Slănicul trebuie promovat cu tot ceea ce are el", dar că nimeni nu este vinovat, de exemplu, că Muntele de Sare s-a topit din cauza ploilor.

"Dacă ar depinde de noi să refacem situaţia, muntele ar fi fost şi ce a fost acum 20 de ani. Este ca şi cum am fi avut un măr de aur în curte şi nu l-am fi îngrijit. E un fenomen regretabil, iar pentru noi este dureros că s-a pierdut aşa ceva. Au fost proiecte la nivel guvernamental care au vizat acoperirea muntelui, atât pe vremea lui Ceauşescu, cât şi după. Dar mai interesează pe cineva că muntele s-a dărâmat acum zece ani? Ar trebui, mai bine, să-i intereseze pe oameni că salina este unică sau că baza de tratament este inedită."

"Un muzeu bun, pe bani puţini"

La Muzeul Sării ne-au întâmpinat, bucuroşi de oaspeţi, muzeograful Liviu Vintilă şi Cojocaru Maria, supraveghetoare. "Suntem un muzeu bun, cu bani puţini", ne spune femeia cu mândrie, adăugând că locul nu aparţine nici de Valdor, nici de primărie, nici de Salină.

"Noi suntem cultură şi ţinem de cultură", doar că… adaugă timid cei doi, în cor, - "avem nevoie de un grup sanitar. Ştiţi, pe aici vin tot timpul şcolari..."

Rezervaţie naturală, din 1954

Slănicul e atestat documentar în 1532, apoi în 1685, când spătarul Mihai Cantacuzino a cumpărat jumătate din moşia Slănic pentru a deschide ocne. Complexul Baia Baciului este format din Muntele de Sare, cu Grota Miresei şi Baia Miresei, Lacul Mare (Baia Baciului) şi Baia Porcilor ce conţine nămol terapeutic.

Zona a fost declarată rezervaţie geologică şi geomorfologică în 1954, suprafaţa ariei protejate fiind de două hectare, principala atracţie reprezentând-o muntele neacoperit de sare. Masivul se găseşte în intravilanul oraşului Slănic, cu intrarea pe strada Baia Baciului, la baza capătului sud-estic al interfluviului Podul Lungaşului, ce pleacă din culmea Giurcani, pe dreapta râului Slănic, la aproximativ 850 de metri de artera principală care străbate oraşul.

Apa potabilă este tulbure, cea din lacuri e puţină

Numele de Grota Miresei a apărut după anul 1920, când, la patru zile după nuntă, o localnică s-a sinucis, aruncându-se din vârful Muntelui de Sare. Din Grota Miresei - formată în 1914, prin prăbuşirea unei mine de sare - a rămas lacul.

Lângă el, se află Lacul Baciului, hipersalinic, cu o concentraţie de 300%. Ştrandul de la Baia Baciului a fost reamenajat de firma Valdor, însă unii localnici sunt nemulţumiţi că a secat. Baia Roşie, aflată tot în proprietatea Valdor, va fi şi ea amenajată de anul viitor, ne asigură Elena Stănică, ghidul din partea grupului Valdor. Baia Verde, care ţine de primărie, se află însă în incertitudine.

"Să sperăm că va fi amenajată până la urmă", conchide directorul tehnic al Salinei, Chipesiu Florinel, după ce îl înştiinţăm că - am fost anunţaţi telefonic de chiar domnul primar - Primăria Slănicului tocmai a intrat în posesia unor fonduri PHARE destinate refacerii acestor zone turistice speciale. Cum va fi refăcută însă calitatea apei potabile?

Pentru că apa e o problemă majoră în Slănic, chiar şi cea de la chiuvetă. "Dacă plouă afară şi e noroi, aşa vine şi la robinet. Dacă e limpede şi se vede păstrăvul în ea, aşa arată şi acasă", încearcă să ne convingă Radu Ion de gravitatea situaţiei.