Situatia din Irak - mai grava decat este prezentata opiniei publice americane
0Cu aproximativ doua luni inainte de scrutinul prevazut pentru data de 30 ianuarie 2005, situatia din Irak se deterioreaza, fara sa existe, in viitorul apropiat, perspective de ameliorare.
Cu aproximativ doua luni inainte de scrutinul prevazut pentru data de 30 ianuarie 2005, situatia din Irak se deterioreaza, fara sa existe, in viitorul apropiat, perspective de ameliorare. Avertismentul, lansat de seful biroului CIA din Bagdad, care a petrecut un an in Irak, apare intr-o telegrama secreta transmisa agentiei americane la sfarsitul lunii noiembrie, au declarat surse guvernamentale, citate de New York Times. Documentul, descris ca fiind "neobisnuit de sincer", prezinta o situatie sumbra in ceea ce priveste chestiunile politice, economice si cele legate de securitate. Responsabili americani insista ca evaluarea face referire si la progresele inregistrate in Irak, in special in privinta procesului politic. Telegrama sefului biroului CIA din Bagdad avertizeaza insa deschis asupra riscurilor ca securitatea din Irak sa se deterioreze pe fondul intensificarii violentelor si confruntarilor intre diferitele grupari religioase. Potrivit sefului biroului CIA din Bagdad, a carui identitate nu poate fi dezvaluita in conditiile in care lucreaza in continuare sub acoperire, singura modalitate de a evita escaladarea violentelor si degradarea situatiei in Irak este imbunatatirea rapida a conditiilor de viata in aceasta tara, fiind necesar un guvern capabil sa isi impuna autoritatea si sa reconstruiasca economia. La randul sau, Michael Kostiew, consilierul noului director al CIA, Porter Goss, s-a deplasat recent in Irak si a transmis superiorilor sai concluzii foarte pesimiste in legatura cu situatia din aceasta tara. Cele doua rapoarte dezvaluie o situatie mult mai sumbra decat imaginea prezentata opiniei publice in mod normal de administratia George W. Bush, au declarat, pentru New York Times, oficiali din cadrul guvernului american. in ultimele luni, mai multi reprezentanti republicani, printre care si senatorul John McCain, au acuzat agentia ca incearca sa submineze autoritatea presedintelui George W. Bush, facand publice asemenea rapoarte informative ale caror concluzii contravin declaratiilor administratiei americane si politicii sale. Acuzatiile au fost respinse de responsabili CIA. Un oficial guvernamental a declarat ca raportul mentionat este expresia faptului ca noul director CIA, Porter Goss, este dispus sa asculte si alte pareri decat cele exprimate public de catre administratia americana. Un alt document, cu caracter oficial, elaborat de catre agentiile americane de informatii in luna iulie si trimis Casei Albe in august, continea previziuni sumbre asupra viitorului Irakului pana la sfarsitul anului 2005. Dintre cele trei scenarii prezentate, cel mai fericit caz era instaurarea unei stabilitati fragile, iar cel mai rau anticipa izbucnirea unui lant de evenimente violente, culminand cu un razboi civil.