Sistemul penitenciarelor, marcat de coruptie si nepotism
0Sistemul penitenciar romanesc s-a confruntat in acest an cu datorii uriase, lipsa de profesionalism, nepotism si saracia. Acesta este tabloul prezentat de seful Administratiei Nationale a
Sistemul penitenciar romanesc s-a confruntat in acest an cu datorii uriase, lipsa de profesionalism, nepotism si saracia.
Acesta este tabloul prezentat de seful Administratiei Nationale a Penitenciarelor, Marius Iacob, in urma realizarii unui audit intern dispus la instalarea sa in functie, pe 30 mai a.c. Auditul a fost finalizat in luna noiembrie, concluziile lui fiind devastatoare, incepand chiar cu situatia economico-financiara precara.
Controlul a dus la trimiterea in fata Comisiei de Disciplina a ANP a sapte directori, opt directori adjuncti, doi medici sefi, 11 sefi de birou, patru sefi de sectie si un director din aparatul central.
Penitenciarele din tara sunt pline de rude ale directorilor, angajate in functii importante. De altfel, fostul sef al ANP Emilian Stanisor se afla in atentia DNA intr-un dosar privind modul de achizitionare de medicamente, in valoare de 20 milioane de euro. Initial, dosarul a fost solutionat prin neinceperea urmaririi penale, fiind recent redeschis.